joi, 1 octombrie 2009

GRUPUL AREOPAG

Grupul Areopag este un grup ortodox care a apărut, cu binecuvântarea părintelui Justin Pârvu, pe 2 octombrie 2008. El este coordonat de scriitorul Danion Vasile (www.danionvasile.ro). Scopul iniţial a fost organizarea de acţiuni – conferinţe, campanii, editare de materiale ortodoxe. Ocrotitor a fost ales Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, cel care le-a recomandat creştinilor să se organizeze în grupuri - mici obşti, ai căror membri să împreună-lucreze spre folosul Bisericii. Grupul nu e parabisericesc, ci este o tentativă de a-i pune împreună pe unii fii ai Bisericii Ortodoxe.
Prima campanie – „Din temniţe spre Sinaxare” (site oficial - www.sfintii-inchisorilor.ro), are ca scop răspândirea materialelor legate de mărturisitorii temniţelor comuniste. Cea de-a doua campanie, „Nu cătuşelor electronice”, are ca scop popularizarea materialelor privitoare la actele biometrice, implanturile cu microcipuri, dar şi a materialelor ortodoxe – de la tâlcuiri la Apocalipsă până la profeţii ale cuvioşilor secolului XX – privitoare la semnele sfârşitului lumii.
Ce-a de-a treia campanie, „Judecata cerului – Adevărul despre catolicism”, este începută în luna octombrie a anului 2009. Îşi propune să prezinte scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale părinţilor contemporani despre catolicism, să popularizeze minunile făcute împotriva ereziei catolice şi să tragă un semnal de alarmă asupra direcţiei în care merge dialogul oficial dintre Biserica Ortodoxă şi pseudo- Biserica Catolică.
Până în prezent Grupul Areopag a organizat mai multe conferinţe religioase, în diferite oraşe din ţară. Publicul a fost foarte receptiv (la Botoşani, de exemplu, presa locală a consemnat că au participat două mii de persoane).
În prezent Grupul Areopag numără peste 150 de membri. Considerăm că este nevoie ca, în aceste vremuri de mare dezbinare, să existe o mai mare coeziune între cei care vor să slujească lui Hristos şi Bisericii Ortodoxe. Tocmai de aceea activitatea Grupului Areopag este centrată pe punerea în valoare a mărturiei ortodoxe, nu pe polemici sterile şi părtinitoare. De aceea membrii grupului au libertatea de a se implica în astfel de polemici strict în numele lor personal, fără a avea sprijinul grupului.
Deviza Grupului Areopag – „Mărturia potrivită la locul potrivit”, face referire la mărturia dată de Sfântul Pavel în Areopagul atenian. Oricât de mult s-ar schimba lumea, oricât de mari ar fi provocările, trebuie să existe o mărturie adecvată. Frica de a-L mărturisi pe Hristos, sau încercarea de a promova o ortodoxie secularizată, denotă o lipsă de credinţă autentică. Noi nu suntem sfinţi, dar trebuie să înţelegem că dacă nu avem ca scop al vieţii noastre sfinţenia atunci toată mărturia noastră va rămâne lipsită de roade.



2 comentarii:

Anonim spunea...

Fratilor, sa ne ajute Dumneneu sa avem ravna sa ne aparam credinta, sa ne rugam sa ne intareasca

Anonim spunea...

CRED CA NU TREBUIE SA FIM FANATICI! CINE IUBESTE ADEVARUL NU ARE UN ASEMENEA COMPORTAMENT! PROPRIETATILE BISERICII SUNT UNA, SFANTA, CATOLICA SI APOSTOLICA! VA ROG SA STUDIATI TEOLOGIA SI DECLARATIILE PRIMELOR 7 CONCILII ECUMENICE. DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!
"UN CATOLIC ERETIC"

Trimiteți un comentariu

 

Blog Template by YummyLolly.com