O minune care arata ca greco-catolicii si catolicii nu au Sfinte Taine

În anul 1625, din voia Domnului, în oraşul Vilno a fost o mare ciumă, că mulţi oameni au murit, printre ei numărându-se şi protopopul apostat Mihail Kotlubai. Şi dacă ciuma a încetat, toţi acei care au scăpat s-au dus pe la casele lor, iar călugării apostaţi, ce se cheamă uniţi, s-au dus la mănăstirea lor, numită Sfânta Treime şi, după datină, au început să facă praznic întru pomenirea protopopului mort. După obicei, la prima slujbă au turnat în potir vin cu apă (în sobor slujeau ieromonahii Rafail Korsak, Valerian Kalnofoiski şi alţii). Şi când a venit vremea împărtăşaniei, vinul din potir s-a prefăcut în apă, ca şi cum numai apă fusese în el. Simţind că era numai apă, s-au tulburat tare şi au făcut mare cercetare, găsind că preotul care făcea proscomidia a turnat vin şi, ca de obicei, puţină apă, iar diaconul, care-l ajuta pe preot, a spus că a turnat cu mâna lui vin în vasul pe care i l-a dat preotului, lucru de care s-au încredinţat cu toţii, deoarece mai rămăsese vin în vasul din care se turnase. Dar preoţii, dorind să-şi dea seama şi mai bine ce s-a întâmplat, au trimis după vânzătorul de la care fusese cumpărat vinul şi l-au pus să răspundă sub jurământ dacă în ziua aceea vinul a fost cumpărat de la el şi dacă le-a dat vin curat. Acesta a jurat că în ziua aceea vinul a fost cumpărat de la el şi că le-a dat vin curat. Şi atunci, gustând şi văzând că este acelaşi vin ca şi vinul rămas în vas, au mai cumpărat nişte vin, l-au turnat în potir şi au făcut slujba. Tuturor celor care ştiau ce s-a întâmplat le-au spus să nu povestească nimănui, ci să spună că preotul care făcea proscomidia a încurcat lucrurile şi, în loc de vin, a turnat numai apă, ca nu cumva ortodocşii să afle şi să râdă de ei. Aoleu, împietrire şi orbire de bună voie! Cei ce nu văd nu vor să vadă şi cei ce pot înţelege nu vor să înţeleagă. Fiindcă Dumnezeu a prefăcut vinul în apă ca ei să se lepede de erezia nimicitoare şi să se întoarcă la dreapta credinţă şi, ca să osândească unirea cu apostaţii romani, le-a arătat că jertfa lor este greţoasă şi neplăcută pentru El.
Tot aşa, şi la începuturile ereziei unirii, în oraşul Grubeşov, în anul «…», când Ipatie Pociej cu alţi episcopi schismatici de-ai lor (ca urmare a conciliului şi înţelegerii lor de a se răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, îndepărtându-se de biserica răsăriteană şi alipindu-se celei apusene) ţineau slujbă sobornicească în biserica Sfântului Nicolae, vinul din potir s-a prefăcut în apă şi ei, tot aşa, au pus totul pe seama unei greşeli a celui care făcuse proscomidia. Când au turnat din nou vin în potir, Dumnezeu, Care vrea ca toţi să se mântuiască şi să se întoarcă la mintea cea dreaptă, a arătat că unirea lor nu-I este pe plac şi le-a dat de veste că şi jertfa lor Îi este cu totul greţoasă şi neplăcută: atunci – aoleu, minune groaznică! – potirul a crăpat şi vinul s-a vărsat, de îndată ce un preot, protopopul din Grubeşov, Simeon Ceaika, a strigat cu glas tare către lume, spunându-le ce s-a întâmplat şi zicând: „Episcopii noştri sunt eretici, nu-i ascultaţi!” şi a fost mare tulburare şi vorbărie în popor, iar apostaţii, neterminând slujba, s-au împrăştiat.
Tot aşa şi în anul 1596, la conciliul de la Berestie, la prima liturghie, când aceiaşi apostaţi i-au înştiinţat pe toţi despre unirea lor, adică despre alăturarea lor la biserica latinească, şi i-au blestemat pe dreptcredincioşii care se supun sfântului scaun apostolic din Constantinopol, spre ruşinea veşnică a trădării lor şi batjocorirea şi ruşinarea vădită a înşelătoriei lor sperjure [Dumnezeu, căci El pe toate le face pentru binele şi mântuirea sufletelor omeneşti, le-a zădărnicit jertfa fără de sânge şi a prefăcut vinul în apă şi numai prin aceasta a arătat că, pe cât de departe este gustul apei de cel al vinului, tot aşa şi cinstea unirii nou născocite, lipsită de încuviinţarea întregii biserici răsăritene şi de învoirea celui care, în Sfântul Duh, este părintele şi păstorul nostru, patriarhul ecumenic, este departe de evlavia noastră cea veche. Şi dacă un iezuit dintre preoţii bisericii latine, pe nume Piotr Skarga, bărbat la vremea sa preaînvăţat, socoate că această minune se explică prin greşeala că s-a turnat de două ori apă în vin, atunci cât de bine dovedeşte o asemenea părere necredinţa apostaţilor noştri, cărora Dumnezeu le-a îngăduit să greşească tocmai în clipa aducerii primei jertfe fără de sânge în biserica unită. Oricine poate să vadă limpede că Dumnezeul lor cel drept i-a osândit dă fie nevrednici tocmai prin această greşeală: în clipa lepădării de Păstorul lor firesc, Îi aduc jertfa fără sânge, dar El a vrut să-I fie adusă în vin şi în apă, nu doar în apă chioară. Marile semne, înfricoşătoare şi limpezi, care s-au întâmplat să fie la Rubejov şi Berest Litovsk, au dat pe faţă trădarea acestor căpetenii, dar n-au putut să le aducă în simţiri sufletele împietrite şi neînduplecate, să se facă să se lepede de trădare şi să se întoarcă la credinţa dreaptă, ci şi mai tare le-au înverşunat], şi tot aşa a fost şi cu cei din Vilno. Căci cu deşertăciunile lumeşti şi-au astupat ochii să nu vadă, urechile să nu audă, inima să nu înţeleagă, ca nu cumva, dându-şi seama vreodată de amăgirea lor, să se întoarcă la dreapta credinţă şi să-şi primească vindecarea.
[Martor al acestei minuni din Vilno a fost Elisei Ikovski, care era atunci călugăr la apostaţi, iar acum e protopsalt în marea Lavră Pecerska din Kiev. El ne-a mărturisit cu jurământ că a văzut cu ochii lui minunea povestită mai sus. Cele întâmplate în Grubeşov şi în Berestie le-am aflat de la mulţi martori, oameni de încredere, dar şi din cărţi tipărite. Dacă cineva doreşte să ştie mai bine, poate să citească mai ales în Apărarea conciliului de la Berestie, a susnumitului preot catolic Skarga, cele spuse la pagina 44 şi în cartea numită Verificarea inocenţei, ediţia a doua, pe foaia de la sfârşit]. Dar ne-a povestit-o şi Gavriil Homeneţki, care era pe atunci ajutorul starostelui din Grubeşov.

(Din volumul Sfântului Petru Movilă Împăcarea Bisericii Ortodoxe, Iaşi, 2002, pp. 94-96)