joi, 22 octombrie 2009

Nu-i interesează pe ierarhii noştri temele credinţei?

14.10.2009


S-a încheiat şi a treia şedinţă a Ierarhiei cu referate privind temele dreptului eclezial şi alegerea episcopilor vicari. Şi în timp ce Ierarhia îşi continuă lucrările mâine şi poimâine, deja se creează o reflectare rezonabilă referitoare la planurile Arhiepiscopului şi la poziţia ierarhilor în chestiunea dialogului cu catolicii şi a „Mărturisirii de Credinţă”. Aceste două teme, deşi sunt de mai mare importanţă decât alegerile episcopilor vicari sau citirea referatelor care poate avea loc şi mai târziu, totuşi nu s-au supus deloc spre dezbatere până în prezent.
După cum arată toate, Arhiepiscopul nu doreşte dezbaterea despre dialogul cu catolicii, nici să deschidă subiectul despre „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”.
Însă mirarea tuturor credincioşilor nevoitori este de ce ceilalţi arhierei nu intervin dinamic în şedinţele Ierarhiei pentru a se dezbate ca desăvârşită prioritate aceste două teme ale credinţei.
Chiar dacă lucrările Ierarhiei se vor termina fără dezbaterea în jurul acestor două teme foarte importante (a dialogului cu catolicii şi a „Mărturisirii de Credinţă”), atunci, cel dintâi, Arhiepiscopul va purta profunda responsabilitate şi pe bună dreptate va fi considerat drept „complice” al patriarhului Bartolomeu în deschiderile ecumeniste. Pentru că şi tăcerea în ceasul în care este necesar glasul şi cuvântul Adevărului înseamnă complicitate.

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)

LA CEA DE-A ŞAPTEA PRĂZNUIRE A SFÂNTULUI MELETIE PIGAS, PATRIARHUL ALEXANDRIEI

13 octombrie 2002 – 13 octombrie 2009:



Cu siguranţă, „în vremea aceea”, adică pe 17 septembrie 2002, în media bisericească din România nu se ştia mai nimic despre proslăvirea celui între Sfinţi Părintele nostru Meletie I (Pigas), Patriarhul Alexandriei. Şi pentru că „vreme este a tăcea şi vreme este a vorbi... şi vreme este pentru orice lucru sub soare” – potrivit înţeleptului – consider că „vrednic şi cuvenit lucru” este ca acum - la ceas de pomenire şi de prăznuire a unui nou-proslăvit sfânt, când ortodocşi de pretutindeni în lume se neliniştesc în privinţa celor ce se vor semna în Cipru de către Comisia Mixtă Internaţională pentru Dialog Teologic între ortodocşi şi catolici, ce se va întruni între 16 şi 23 octombrie, dar şi pentru că niciodată nu e prea târziu să ne pocăim pentru greşelile din neştiinţă, uitare şi mai ales din nepăsare, deci „vrednic şi cuvenit lucru” este a-i pune înainte pe iconostasul minţii şi pe proschinitarul inimii ca pe nişte „icoane însufleţite” şi „pilde vrednice de urmat” pe Marii Arhipăstori şi Dascăli ai lumii, pe Sfinţii Părinţi mai vechi şi mai noi care au teologhisit în Duhul Sfânt, pentru că aceşti „titani ai Duhului” prin conglăsuirea în Duhul („consensul Părinţilor”) reprezintă „conştiinţa vie” a Bisericii.
Pe Sfântul Meletie Pigas, marele apărător al Ortodoxiei în faţa atacurilor prozelitiste ale iezuiţilor romano-catolici şi ale protestanţilor, Patriarhia Ortodoxă a Alexandriei şi a toată Africa l-a aşezat în ceata sfinţilor printr-un Tomos patriarhal de canonizare în data de 17 septembrie 2002. Tot atunci a fost canonizaţi şi alţi doi plăcuţi ai lui Dumnezeu: Sfântul Ioachim „Panis” (cu data de prăznuire 17 septembrie) şi Sfântul Gherasim (Pallada) (cu data de prăznuire 15 ianuarie).
Azi, 13 septembrie 2009, în comuniune cu Tronul Patriarhal al Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, dar şi cu Nedespărţita Biserică Ortodoxă Universală, ne aflăm la cea de-a şaptea prăznuire a Sfântului Meletie Pigas. Prezentăm în continuare, pentru prima dată în româneşte, ca pe un prinos de cinstire şi mulţumire, sinaxarul Sfântului Meletie aşa cum a fost redactat de părintele Macarie Simonopetritul în cartea sa în limba greacă, „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe” (vol. II, pp. 172-175) spre folosul sufletesc de obşte. Traducerea şi sublinierile ne aparţin:


„Sfântul Meletie s-a născut în anul 1549 în localitatea Handaka (azi Irakleio), insula Creta, din părinţi evlavioşi şi foarte de timpuriu a manifestat o mare înclinaţie pentru studiu. După educaţia de bază, pe care a primit-o de la Meletios Vlastos, părinţii l-au trimis să-şi continue studiile superioare la Veneţia şi la Universitatea din Padova, unde i s-a propus cariera de profesor de teologie, dar a refuzat, pentru a nu fi obligat să primească hotărârile falsului Sinod de la Ferrara – Florenţa (1438-1439) şi s-a întors în patria sa, unde a îmbrăţişat viaţa monahală în mănăstirea lui Agkarathu. Cu râvnă pentru rugăciune şi pentru ascultare în toate slujirile vieţii chinoviale, la cererea compatrioţilor săi, a acceptat după puţină vreme să ia asupra sa conducerea Şcolii Greceşti din Handaka. Nu se limita doar la predare, ci prin predicarea cuvântului lui Dumnezeu insufla elevilor săi şi întregii mulţimi, un fierbinte ataşament faţă de credinţa ortodoxă, care era ameninţată atunci de tentativele prozelitiste ale ocupanţilor romano-catolici.
La puţină vreme după ridicarea egumenului său Silvestru în tronul patriarhal al Alexandriei, Meletie a fost ales egumen al mănăstirii în 1569, dar râvna sa pentru apărarea Ortodoxiei a provocat ura clericilor romano-catolici, care au reuşit să-l îndepărteze cât se poate de repede. Din Creta s-a retras în mănăstirea Sfintei Ecaterina de pe Muntele Sinai, unde a trăit în linişte până în momentul în care, aflându-se la Ierusalim cu prilejul alegerii noului patriarh, Patriarhul Silvestru a reuşit să-l convingă să primească să ia asupra sa ascultarea de protosinghel şi epitrop al său în Tronul Alexandriei. În ciuda deznădejdii sale faţă de starea Bisericii, care era împilată de turci şi fusese slăbită şi de către clericii nevrednici, şi-a început lucrarea sa pastorală, în special prin predică, pentru a întări poporul în credinţă şi în principiile moralei creştine. De asemenea, a depus multe strădanii pentru readucerea copţilor anticalcedonieni la Ortodoxie, dar în deşert. A repopulat Mănăstirea Sfântului Sava din Alexandria, care avea să devină un model al vieţuirii călugăreşti şi a întemeiat în cadrul ei o şcoală bisericească.
Dintru început destul de deschis faţă de apropierea Bisericilor, s-a confruntat cu încercările prozelitiste ale romano-catolicilor, care întemeiau atunci şcoli şi aşezăminte filantropice, pentru a-i atrage pe ortodocşii împilaţi (la credinţa lor rătăcită). Sfântul Meletie a început să alcătuiască tratate teologice atât împotriva abaterilor lor dogmatice (despre Filioque şi despre primatul papal), cât şi împotriva încercărilor de a pune în aplicare calendarul gregorian. A avut relaţii mai amicale cu protestanţii, fără însă să facă niciun compromis în plan dogmatic, şi întreţinea o corespondenţă cu teologii Universităţii din Tübbingen. În 1582 s-a stabilit în Cairo, unde a lucrat cu succes pentru restabilirea vieţii bisericeşti. După doi ani, a fost invitat să meargă în Rusia cu scopul de a traduce actele Sinodului de la Ferrara – Florenţa. Oprindu-se în Constantinopol, credincioşii l-au rugat să rămână acolo pentru a-i întări prin predicarea cuvântului dumnezeiesc. A lucrat în cetate timp de patru ani şi a fost un martor al răpirii de către turci a Bisericii Patriarhale a Maicii Domnului „Pammakaristos” (Preafericita). În ciuda greutăţilor a reuşit să împiedice încercările prozelitiste ale iezuiţilor şi să readucă din exil pe Patriarhul Ieremia. Planul iniţial al călătoriei sale în Rusia a fost împiedicat atunci pentru încă o dată, deoarece Patriarhul Silvestru care era bolnav l-a chemat în Rhodos şi i-a propus să preia succesiunea patriarhală în tronul Sfântului Marcu (întemeietorul şi ocrotitorul Patriarhiei Alexandriei – n.tr.) Meletie din smerenie a refuzat, dar în cele din urmă a acceptat să se întoarcă în Egipt ca exarh al patriarhului, cu toate că deja fusese ales un succesor.
Imediat după moartea lui Silvestru şi în ciuda protestelor sale, a fost hirotonit patriarh al Alexandriei (5 august 1590). Toată pleroma Bisericii l-a primit ca pe „Păstorul cel Bun”, care este gata să se jertfească pentru turma sa. A încercat la început să elibereze Biserica de datoriile faţă de turci şi evreii cămătari, şi a reuşit să obţină de la sultan un firman, care împiedica răpirea averii bisericeşti. Activitatea sa nu s-a limitat doar în hotarele Bisericii alexandrine, ci s-a întins în toată Ortodoxia prigonită. În anul 1593, se afla la Constantinopol, unde a luat parte la un sinod, care aproba întemeierea Patriarhiei Moscovei şi a jucat un rol important pentru restabilirea rânduielii canonice a Bisericii Locale. De acolo s-a dus în Hios, unde s-a luptat strălucit pentru Ortodoxie. Numai ce s-a întors în Alexandria, l-au chemat din nou urgent în cetatea Constantinopolului ca pe cel mai în măsură să rezolve animite probleme canonice şi morale. Avea de gând să încerce din nou o călătorie în Rusia şi în Polonia pentru a lupta împotriva propagandei iezuiţilor şi a uniaţiei, dar a fost împiedicat de îndatoririle sale pastorale şi l-a trimis acolo pe Kiril Lucaris (1572-1638), succesorul său în tronul Alexandriei şi apoi patriarh al Constantinopolului. S-a mulţumit să trimită scrisori către aceste Biserici, pentru a le încuraja să întemeieze şcoli şi tipografii. Precum Apostolul Pavel şi Marele Vasile, avea grija tuturor Bisericilor care erau încercate în multe feluri. Pentru această activitate a sa a câştigat o atât de mare preţuire din partea poporului, încât după adormirea Patriarhului Ieremia, toţi l-au considerat ca pe singurul vrednic să ia asupra sa demnitatea de patriarh ecumenic (1596). Din nou smeritul Meletie a refuzat propunerea, în timp ce poporul ortodox din Egipt declara că în niciun chip nu ar fi îngăduit să fie lipsit de prea vrednicul şi sfântul său arhipăstor.
După patriarhatul de câteva luni al lui Gavriil I, mitropolitul Teofan al Atenelor a devenit locţiitor şi a reuşit să fie ales patriarh, pentru ca mai apoi, după două luni, să treacă şi el din lumea aceasta. I-au impus atunci lui Meletie să accepte mutarea sa în Constantinopol. A acceptat să preia conducerea Bisericii doar ca locţiitor, cu speranţa că în cele din urmă vor alege unul din cei mai vechi prieteni ai săi, pe Gavriil Sever sau pe Maxim Margunios, pe care de multe ori l-a mustrat pentru poziţiile sale unioniste.
În timpul celor doi ani în care a păstorit ca locţiitor Biserica Constantinopolului (1597-1598), Sfântul Meletie a restabilit echilibrul economic al Bisericii, i-a asigurat o administraţie sănătoasă şi a dovedit aceeaşi râvnă nu doar în lupta pentru Ortodoxie, ci şi în combaterea simoniei în rândurile clerului şi în îndreptarea moralei creştin-ortodoxe. Iar interesul său faţă de monahism se vede şi din scrisorile sale de binefacere atât către Sfântul Munte, cât şi către mănăstirea din Patmos.
Sfârşindu-şi lucrarea şi dorind să se întoarcă în Scaunul său, s-a oprit în Hios pentru o ultimă luptă împotriva catolicilor, şi apoi a ajuns în Scaunul său. Bolnav şi îmbătrânit înainte de vreme de atâtea osteneli cărora s-a dat pentru Biserică, şi-a predat viteazul său suflet Domnului pe 13 septembrie 1601, la vârsta de doar 52 de ani. Vrednic urmaş al marilor Părinţi ai Bisericii, Sfântul Meletie s-a distins ca un „om bogat în înţelepciune şi apărător al dogmelor ortodoxe ale Bisericii Răsăritene, întru tot lăudat şi întru tot cinstit”, şi este considerat ca cel mai strălucit patriarh din vremurile mai recente. Pomenirea sa a fost mutată pe 13 octombrie din cauza coincidenţei cu prăznuirea înnoirii Bazilicii Învierii”.

MEGALINARIE, glasul al VIII-lea:

Bucură-te mare arhipăstor
Al Alexandriei şi lumina întregii lumi,
Al Ortodoxiei sfânt turn de apărare,
Şi pentru toţi te roagă, Sfinte Meletie.

Monahul Leontie

Sinodul Greciei va dezbate în timp util despre dialogul cu catolicii?

13.10.2009

Ieri s-au deschis lucrările Sinodului Ierarhiei Bisericii Greciei. Arhiepiscopul în cuvântul de început nu s-a referit deloc nici la tema dialogului cu catolicii şi la întâlnirea Comisiei Mixte de Dialog în Cipru, nici la scrisoarea Patriarhului Bartolomeu referitoare la „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”. S-a concentrat doar asupra tematologiei care a fost hotărâtă cu mult timp înainte şi la referatele care au fost programate cu multe luni în urmă.
Dacă chestiunea dialogului cu catolicii şi a întâlnirii Comisiei Mixte în Cipru nu va fi dezbătută imediat (azi sau cel târziu mâine), atunci orice dezbatere va fi fără sens şi mai ales după sărbătoare. Şi aceasta pentru că limitele de timp deja au expirat. Comisia Mixtă se întruneşte în Cipru în vinerea aceasta, pe 16 octombrie, şi dacă nu se va lua imediat o nouă hotărâre, atunci Mitropolitul Hrisostomos de Messinia va fi prezent acolo ca reprezentant al Bisericii Greciei conform cu hotărârea Permanenţei Sfântului Sinod din aprilie 2009. Însă în felul acesta sunt aruncate la coşul de gunoi atât scrisorile mitropoliţilor de Pireu şi Koniţa, care au cerut ca tema să se pună imediat în atenţia Ierarhiei, cât şi scrisorile Sinaxei Clericilor şi Monahilor, a domnului Profesor Dimitrios Tselenghidis, a Arhimandritului Sarantos, a Uniunii Filo-Ortodoxe „Cosmas Flamiatos” şi a altor persoane şi uniuni.
Dacă arhiepiscopul urmează această tactică a trecerii sub tăcere a chestiunii, aşa încât să nu schimbe nimic, iar reprezentantul Bisericii Greciei să meargă „în mod normal” în Cipru, atunci Biserica Greciei va purta o responsabilitate uriaşă pentru toate câte vor fi semnate împreună cu catolicii în Cipru.

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/)

Patriarhul Ecumenic este chemat să răspundă

10. 10. 2009

Patriarhul Ecumenic, kir Bartolomeu, şi-a înălţat cârja pastorală împotriva tuturor acelor membri ai Bisericii noastre care îl critică pentru lepădarea Sa de Sfintele Canoane şi pentru paşii Săi filocatolici.
Patriarhului Ecumenic îi punem câteva întrebări asupra unor diferite teme şi cerem răspunsuri clare:
Prima întrebare: Papismul este erezie, iar papa se află în afara Bisericii?
Întrebarea a doua: A fost încheiat un acord cu catolicii pentru evitarea oricărei dezbateri despre demonica Uniaţie?
Întrebarea a treia: A căzut de acord cu catolicii pentru „unirea Bisericilor” şi în ce mod?
Întrebarea a patra: Este capul sintonizant (coordonator) al Ortodoxiei; atunci cum concepe să disculpe erezia papismului, să se roage în comun cu papa, să i se adreseze ca unui patriarh în funcţie al „Bisericii” Romei şi să uneltească în Cipru uniatizarea (greco-catolicizarea) Bisericii Ortodoxe?
Întrebarea a cincea: Credincioşii ortodocşi, după rugăciunile Sale în comun cu romano-catolicii şi după comportamentul filocatolic al ierarhilor din Biserica Ortodoxă din Grecia, trebuie să se ducă în bisericile catolicilor să se roage, să se spovedească şi să primească tainele lor, de vreme ce Capul Ortodoxiei şi ierarhii filocatolici au egalizat Ortodoxia cu papismul?
Întrebarea a şasea: În Cipru se va întreţine un dialog despre primatul papal în primele secole ale creştinătăţii. Însă întrebarea este aceasta: Este primatul din primele secole acelaşi cu primatul de după schismă şi de după Conciliile I şi II Vatican? Punem această întrebare, deoarece chestiunea preocupă foarte mult pe vechii-catolici, dar nu pare să-l preocupe pe Patriarhul Ecumenic sau pe ierarhii Bisericii Greciei, care sunt filo-ecumenişti.
Întrebarea a şaptea: Cum înţelege primatul în perioada veche a Bisericii Biserica Ortodoxă, avându-l protagonist pe Patriarhul Ecumenic, deoarece Conciliul I Vatican, conform scriitorilor filocatolici (Klaus Schatz – „Primatul Papei”), a impus triumfalist „o linie şi o direcţie a livrării care urcă până la sfârşitul perioadei vechi?
Întrebarea a opta: Patriarhul Ecumenic, arhiepiscopii şi mitropoliţii filocatolici acceptă dogma proclamată de Sinoadele catolice şi chiar de papă, cum că el este locţiitorul lui Iisus Hristos pe planeta Pământ şi că este infailibil, adică Dumnezeu pământesc?

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: Ορθόδοξος Τύπος, 9/10/2009)

AŞTEPTĂM DE LA IERARHII NOŞTRII „RĂSPUNSUL CORESPUNZĂTOR” CĂTRE PATRIARHUL BARTOLOMEU

04.10.2009

Prin scrisoarea sa către Arhiepiscopul Ieronim Patriarhul Bartolomeu cere în esenţă „pedepsirea” episcopilor, clericilor şi laicilor care am semnat „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”. Astfel, în loc ca el să dea „răspunsul corespunzător”, după cum promisese, cere de la Arhiepiscopul Ieronim să „pedepsească” pe credincioşii nevoitori ai Bisericii Greciei.
Cei din Fanar se află într-o poziţie dificilă şi încearcă să supună logicii lor pe toţi clericii şi credinciosul popor. Miile de semnături la „Mărturisirea de Credinţă...” constituie un puternic glas de protest la deschiderile lor ecumeniste şi filo-catolice.
Însă în loc să se înţelepţească, ei se dedau mai degrabă la ameninţări şi critici neîntemeiate împotriva mulţimii de credincioşi şi prezintă albul drept negru. Răstălmăcesc conţinutul „Mărturisirii...” şi mint. Încearcă să subaprecieze valoarea luptei pentru Adevărul Credinţei. Îi critică pe semnatarii „Mărturisirii...” pentru că – chipurile – se prezintă pe ei înşişi ca autentici exponenţi ai Ortodoxiei, însă acelaşi lucru îl fac şi ei cu ei înşişi. Încearcă să îi atribuie Patriarhului Bartolomeu aproape „o infailibilitate papală”.
Acum Ierarhia Bisericii Greciei are cuvântul. La pretenţiile provocatoare ale lui Bartolomeu ierarhii Greciei trebuie să opună învăţătura ortodoxă a Sfinţilor Părinţi. Acum este momentul potrivit, pentru a-l mustra pe patriarh pentru rugăciunile sale în comun cu ereticii, să îi amintească ce hotărăsc Sfintele Canoane pe care de multe ori le-a încălcat, să pretindă întreruperea dialogurilor cu eterodocşii în modul în care şi cu persoanele cu care se desfăşoară astăzi, să purceadă la o definiţie clară şi la o condamnare a panereziei ecumenismului şi să proclame în toate direcţiile că pe viitor toţi aceia care se dedau comportamentelor ecumeniste vor cădea sub incidenţa sancţiunilor bisericeşti precum hotărăsc Canoanele despre eretici sau despre cei care au legături cu ereticii.
„Mărturisirea de Credinţă...” poate constitui în mod excepţional o bază pentru răspunsul episcopilor către Patriarhul Bartolomeu. Un astfel de răspuns ortodox şi patristic aşteptăm şi noi, toţi credincioşii, către cercurile provocatoare din Fanar. Sperăm ca ierarhii noştri să nu ne dezamăgească şi de această dată.

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)

ASTĂZI S-A ÎNTRUNIT SINODUL BISERICII ORTODOXE A GRECIEI

12.10.2009

Sinodul Ierarhiei Bisericii Greciei se întruneşte astăzi. Între temele care au fost date publicităţii printr-un comunicat de ştiri tematic nu este cuprinsă nici o dezbatere despre reprezentanţa Bisericii Greciei la Dialogul dintre ortodocşi şi catolici în Cipru, nici tema răspunsului către Patriarhul Ecumenic referitor la „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”. Cu toate acestea, ambele teme se aşteaptă a fi expuse Ierarhiei pentru că evoluţiile nu mai permit tăcerea în jurul celor două chestiuni legate între ele. Poporul credincios aşteaptă o poziţie clară şi lipsită de echivoc din partea episcopilor săi în chestiunile dialogului cu romano-catolicii şi la intervenţia provocatoare a patriarhului Bartolomeu referitoare la „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”. Miile de semnatari ai „Mărturisirii de Credinţă...” şi mulţi alţii împreună cu ei aşteptăm să auzim glasurile ierarhilor luptători şi să vedem Ierarhia unită pentru a trata aceste teme ale credinţei printr-un cuvânt patristic şi lipsit de spirit servil faţă de ecumeniştii din Fanar (Constantinopol).
Ca teologi aşteptăm – chiar dacă nu se pare că se va dezbate o astfel de problemă - ca Ierarhia să se ocupe şi de tema predării religiei în şcoală, cerând clar retragerea enciclicelor lui Stelianidis şi păstrarea caracterului ortodox patristic al orelor de religie. Administraţia noului guvern a exprimat în trecut multe opinii duşmănoase referitoare la ora noastră de religie. Aşadar este necesar ca dintru început să primească un mesaj puternic despre faptul că Biserica Administrativă priveghează şi nu va mai permite de acum încolo o degradare mai mare a orelor de religie şi a caracterului creştin al educaţiei noastre.
Începem săptămâna cu atenţia tuturor îndreptată spre hotărârile ierarhilor noştri. De aceea este necesară şi rugăciunea fiecăruia dintre noi, ca Dumnezeu să-i lumineze pe ierarhii noştri să ia hotărâri ortodoxe, lipsite de echivoc şi clare.

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)

TEOLOGUL IOANNIS TATSIS: UN DIALOG NEORTODOX AL ORTODOCŞILOR CU CATOLICII

09.10.2009


În câteva zile se va întruni în Cipru Comisia Mixtă pentru Dialog Teologic dintre ortodocşi şi romano-catolici. Din nefericire, membrii ortodocşi ai Comisiei merg la dialog fără a fi întrunit condiţiile necesare:
1. Dialogul avansează fără ca mai înainte să fi avut loc corectarea multor puncte problematice din textele care au fost semnate în comun până acum şi conţin teze deviante de la teologia ortodoxă.
2. La dialog nu sunt reprezentate toate Bisericile Ortodoxe, de vreme ce Biserica Bulgariei printr-o hotărâre sinodală nu va participa la lucrările Comisiei din Cipru.
3. Membrii ortodocşi ai Comisiei nu au băgat în seamă neliniştea a cca 6.000 (numărul a crescut foarte mult din data scrierii articolului, astăzi ridicându-se la peste 8.600) de clerici şi laici care au semnat „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”.
4. În sfârşit, au tratat cu indiferenţă şi semnalele foarte serioase ridicate de profesorul Dimitrios Tselenghidis care prin scrisorile sale către Sinoadele Locale şi Sfântul Munte accentuează că „Dezbaterea teologică programată.... este din punct de vedere metodologic grăbită şi în esenţă prematură. Şi lucrul acesta deoarece, conform deontologiei teologice patristice, va trebui să anticipeze numaidecât dezbaterea teologică despre diferenţa de bază dintre noi şi romano-catolici în ceea ce priveşte dogma, şi în mod deosebit, în ceea ce priveşte Filioque-le, infailibilitatea şi harul creat, pe care în mod greşit (catolicii) continuă să le susţină (Scrisoare către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, 10.09.2009)
Dialogul dintre ortodocşi şi catolici se va desfăşura într-un mod neortodox. Astfel textul care va fi semnat de ambele părţi nu poate să aibă nicio autoritate pentru Biserica Ortodoxă, nici să exprime Teologia şi Credinţa Ortodoxă.

(traducere din greacă de ierom. Fotie; sursa: Ορθόδοξος Τύπος, 9/10/2009)

„SANCTITATE, CARE HOTĂRÂRE PANORTODOXĂ?”

A fost publicată Scrisoarea Patriarhului Ecumenic adresată arhiepiscopului Atenei, scrisoare în care patriarhul protestează energic pentru redactarea şi punerea în circulaţie a „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului”, care a fost semnată de o mulţime de laici şi de clerici şi de anumiţi arhierei. Sanctitatea Sa nu se referă „Mărturisirii”, dar îi consideră vinovaţi pe redactori şi pe semnatari, pentru că:
1. În „Mărturisire” se menţionează, potrivit patriarhului ecumenic, că „toţi cei ce întreţin legături cu eterodocşii…se aşează pe ei înşişi automat în afara Bisericii”.
2. Toţi aceia care refuză dialogul intercreştin se opun „hotărârilor sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe fără excepţie, incluzându-se aici şi Preasfânta Voastră Biserică a Greciei, cum este hotărârea unanimă a celei de-a III – a Conferinţe Panortodoxe Presinodale (1986)”.
A. Însă:
1. Textul „Mărturisirii” nu spune nicăieri că sunt demni de osândă „toţi cei care întreţin legături cu eterodocşii”, ci toţi aceia care acceptă şi care propovăduiesc cu fapta şi cu cuvântul „panerezia” – conform părintelui Iustin Popovici – ecumenismului! De asemenea, „Mărturisirea” nicăieri nu spune că în plus chiar ecumeniştii „se aşează pe ei înşişi automat în afara Bisericii”, cum menţionează patriarhul în scrisoarea sa! De altfel, redactorii „Mărturisirii”, ca teologi de vocaţie cunosc foarte bine că nu se poate concepe o ieşire din Biserică în mod automat”! „Mărturisirea” menţionează textual: „aşezându-se în esenţă pe ei înşişi în afara Bisericii” (paragraful 8). Tărăgănează analiza uriaşei diferenţe dintre „automat” şi „în esenţă”!
2. Patriarhul ecumenic menţionează că „legăturile cu eterodocşii au fost aprobate prin hotărâri sinodale de către toate Bisericile Ortodoxe” şi în consecinţă toţi câţi critică cele ce au loc în cadrul dialogului se opun hotărârilor panortodoxe!
Să ni se permită – cu tot respectul nostru faţă de Patriarhul Neamului – să întrebăm şi în mod public, deoarece factorii de resort ai Tronului nu răspund la toate scrisorile:
a. Care „hotărâre panortodoxă” a anulat Enciclica Sinodului Patriarhiei Ecumenice despre patriarhul Athenagora prin care se condamna fără echivoc rugăciunile în comun drept „contrare Sfintelor Canoane şi întinând sensibilitatea mărturisitoare a ortodocşilor”? Este conform cu această Enciclică a Sfântului Sinod al Patriarhiei comportamentul actual al unora pe tema rugăciunilor în comun?
b. Care „hotărâre panortodoxă” a îngăduit papei nu doar să fie prezent, ci îmbrăcat în veşmintele sale să ia parte aproape activ la Dumnezeiasca Liturghie patriarhală?
c. Care „hotărâre panortodoxă” l-a mandatat pe patriarhul ecumenic să schimbe sărutul liturgic cu papa în timpul Dumnezeieştii Liturghii din ziua sărbătorii Tronului în 2006?
d. Care „hotărâre panortodoxă” a dat permisiunea papei să se roage din partea clerului ortodox cu rugăciunea „Tatăl nostru” la mai oficială (să ni se permită) Dumnezeiască Liturghie în Catedrala Patriarhală?
e. Care „hotărâre panortodoxă” a cedat papei Tronul Catedralei Patriarhale pentru a proclama „cu capul descoperit” primatul papal? Din tronul Sfinţilor Alexandru, Grigorie, Ioan Gură de Aur, Fotie, Filotei să se propovăduiască rătăcirea! Nu este aceasta o profanare?
f. Care „hotărâre panortodoxă” a hotărât să fie lăudat cu imne papa care persistă în erezie drept „cinstit păstor şi întâistătător” şi mai mult în Catedrala Patriarhală şi în prezenţa patriarhului?
g. Care „hotărâre panortodoxă” a permis să fie lăudat în imne de către Biserica de Prim-Tron a Constantinopolului erezia papismului drept „cinstită Biserică, Scaunul lui Petru” şi mai mult în Catedrala Patriarhală şi în prezenţa patriarhului?
h. Care „hotărâre panortodoxă” a anulat cele 16 Sfinte Canoane (ale Sfinţilor Părinţi, ale Sinoadelor Ecumenice şi Locale), a hotărât că se permit în continuare rugăciunile în comun cu ereticii şi că nu mai constituie o abatere canonică?
i. Care „hotărâre panortodoxă” a aprobat alcătuirea unui regulament pentru rugăciunea în comun numită „confesională” sau „inter-confesională” în cadrul întâlnirilor Consiliului Mondial al Bisericilor?
j. Care „hotărâre panortodoxă” a salutat provocatorul text al celei de-a IX – a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor în Porto Alegre (2006), conform căruia „fiecare biserică (din cele 340 de grupări protestante ale Consiliului Mondial al Bisericilor) este Biserică Universală, dar nu în integralitatea ei. Fiecare biserică îşi împlineşte universalitatea atunci când este în comuniune cu celelalte biserici”! De asemenea, în acelaşi text s-a recunoscut ipostasul eclezial (fiinţa bisericească) tuturor „Bisericilor” eretice protestante din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor şi a fost acceptat că mulţimea ereziilor şi rătăcirilor lor sunt „modalităţi diferite de formulare ale aceleiaşi credinţe” şi „diversitate a harismelor Sfântului Duh”! Este posibil să existe vreo aprobare panortodoxă pentru aceste blasfemii?...
k. Care „hotărâre panortodoxă” l-a mandatat pe patriarhul ecumenic să ofere un Sfânt Potir arhiepiscopului greco-catolic al Atenei? Nu a fost condamnată uniaţia în mod echivoc în „hotărârile sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe fără excepţie, …după cum este hotărârea unanimă a celei de-a treia Conferinţe Panortodoxe Presinodale (1986)”? De ce sunt dispreţuite atât de sfidător hotărârile panortodoxe unanime care condamnă categoric uniaţia? De ce această utilizare selectivă a „hotărârilor panortodoxe”?
În plus:
i. Nu s-a gândit patriarhul nostru că acest Sfânt Potir pe care l-a oferit ca dar arhiepiscopului greco-catolic este un potir amar pentru Biserica Greciei, dar şi pentru celelalte Biserici Ortodoxe care încă şi astăzi suspină din cauza uneltirilor greco-catolicilor? Cum vor înţelege această acţiune a patriarhului nostru fraţii noştri din Europa Răsăriteană, dar şi din Orientul Mijlociu care au pătimit şi încă pătimesc cumplit din cauza uniaţiei? Acest gest nu constituie o provocare la adresa unităţii panortodoxe?
î. Cum s-ar fi simţit patriarhul nostru dacă arhiepiscopul Atenei ar fi oferit un Sfânt Potir lui papa-Evthim ?! (Iertare pentru duritatea cuvântului!)
Şi aceste întrebări nu au sfârşit…dar nici răspunsuri…
Aceste puţine cuvinte să fie pentru a înceta justificarea despre aşa-numitele „hotărâri panortodoxe”! Măcar de-ar respeca şi de-ar păzi astăzi cei care sunt protagonişti în dialog toate hotărârile panortodoxe! Însă toate, nu selectiv! Pentru că niciodată şi niciun sinod panortodox nu a denaturat eclesiologia ortodoxă, nu a desfiinţat Sfintele Canoane consfinţite de cele trei Sinoade Ecumenice şi nu a dat nimănui dreptul de a încălca Predania şi rânduiala Bisericii, cum de multe ori se întâmplă astăzi în spaţiul ecumenic. Dacă s-ar fi întâmplat asta vreodată, atunci, oricare Sinod - chiar şi „panortodox” - s-ar fi autodizolvat şi s-ar fi transformat într-un „sinedriu al nelegiuiţilor” şi „sinagogă a celor ce viclenesc”. De altfel „ecumenicitatea” sau „tâlhăria” unui sinod nu este determinată de numărul şi de reprezentanţa celor ce participă, ci mai întâi de toate de hotărârile acestuia!
B. În consecinţă, toţi aceia care îi condamnă pe cei ce critică cele ale dialogurilor că ar fi - chipurile - împotriva dialogului, dacă nu calomniază şi ei, pervertind în mod conştient realitatea, fac o foarte mare greşeală!
Pentru că, NU! NU SUNTEM ÎMPOTRIVA DIALOGULUI! Nu există ortodox care să nege dialogul. Pentru că cel dintâi însuşi Hristosul nostru a dialogat cu păcătoşii. Dar, să fim atenţi, însuşi Hristosul nostru este Cel care în acelaşi timp a şi refuzat dialogul. A refuzat să dialogheze cu toate că a fost provocat. A refuzat să dialogheze cu Pilat, cu arhiereii marelui sinedriu şi cu regele Irod!
Suntem de acord deci cu dialogul, precum şi Domnul nostru! Însă ne opunem dialogului, precum însuşi Domnul nostru, atunci când nu sunt îndeplinite anumite condiţii clar definite de către Predania Bisericii. Aşadar suntem împotriva dialogului ca „joc fără rost”, conform plângerii formulate de Arhiepiscopul Stelian al Australiei - care a fost co-preşedinte (al Comisiei Mixte de Dialog) timp de 20 de ani - despre cum se desfăşoară acesta astăzi. Menţionez doar trei puncte:
1. Sfidarea sistematică a Predaniei bisericeşti prin rugăciunile în comun din ce în ce mai dezvoltate şi mai răspândite! Am depăşit simplele rugăciuni în comun şi mergem cu toată viteza spre co-liturghisiri – pentru moment nedepline (imperfecte)… şi ceea ce este cel mai rău: încercăm să impunem nelegiuirea noastră ca pe o lege a lui Dumnezeu (A se vedea opinia lui Feida despre rugăciunile în comun)!
2. Unii „profesionişti” (conform profesorului Veltsi) ai dialogului hotărăsc fără poporul lui Dumnezeu (laici şi clerici), şi chiar şi în lipsa Sinoadelor Bisericilor Autocefale.
De pildă: Şase Biserici Autocefale, adică aproape jumătate din Ortodoxie (!) (Patriarhia Ierusalimului, Biserica Serbiei, a Bulgariei, a Georgiei, a Greciei, a Cehiei şi Slovaciei) nu au participat, iar în sinod au şi condamnat textul înţelegerii de la Balamand (a VII – a întâlnire a Comisiei Mixte - 1993) ca inadmisibilă din punct de vedere ortodox, străină de Predania ortodoxă şi contrară hotărârilor Conferinţelor Panortodoxe (vezi Scrisoarea din 08.12.1994 a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei către Patriarhul Bartolomeu)! Şi cu toate acestea nu s-a sinchisit nimeni dintre „profesionişti”, iar dialogul continuă, cu urmarea că reprezentanţii ortodocşi consideră acest text valid şi bază de dezbatere în demersul dialogului! Acest comportament arată respect faţă de Sinoadele celor şase Biserici Autocefale? Sau acest comportament arată respect faţă de unitatea panortodoxă?!
3. În hotărârile panortodoxe se condamnă în mod repetat uniaţia. Şi totuşi la dialog participă şi … greco-catolicii! Unde este aşadar respectul faţă de hotărârile panortodoxe în cadrul dialogului, aşa cum se desfăşoară el astăzi?
Prin urmare cine dispreţuieşte hotărârile panortodoxe? Cei care exercită o critică pe motiv teologic sau cei care participă la „jocul fără rost”?
C. Unii au protestat deoarece, precum spuneau, „Mărturisirea de credinţă” îi…”dezbisericeşte” («εξωεκκλησιάζει», îi scoate în afara Bisericii)!
Dar să fim cu multă luare aminte toţi:
1. Nimeni să nu se neliniştească, să nu se tulbure, deoarece nimeni nu se „dezbisericeşte” printr-o semnătură! Oricâte semnături am aduna şi ale laicilor, şi ale clericilor, şi ale arhiereilor!
2. Nimeni însă să nu se liniştească că prin semnăturile sale -chipurile - ar putea să-i „dezbisericească” pe alţii şi astfel să scape de protestele lor! Orice reducere la tăcere a celuilalt punct de vedere nu poate fi acceptabilă azi nici în Biserică, nici în societatea noastră!
3. Fiecare dintre noi însă să privegheze, deoarece există pericolul de a se „dezbiserici” singur, nu „în mod automat” (!), ci „în esenţă”, din cauza cuvintelor şi a comportamentului său. Oficializarea „dezbisericirii” poate să întârzie sau chiar să nu fie exprimată în această viaţă! În cealaltă viaţă însă ce se va întâmpla?
Să nu uităm cazul Sfântului Maxim Mărturisitorul: un simplu monah a luptat pentru credinţă şi pentru predania Bisericii noastre cu aproape întreaga pentarhie (patriarhii Romei, Constantinopolului, Alexandriei şi Antiohiei), cu „Biserica” „oficială”, care căzuse în erezie! Niciunul nu a fost „dezbisericit”. Din contră, pe el l-au „dezbisericit” puternicii patriarhi ai lumii şi alţii şi a murit exilat! Dar după moartea lui vine Sinodul al VI – lea Ecumenic şi se întemeiază pe teologia simplului monah Maxim şi dă dreptate simplului monah Maxim şi cateriseşte, condamnă şi anatematizează ca eretici ŞAPTE PATRIARHI şi alţi episcopi!
Pentru istorie au fost condamnaţi:
Honoriu, papă al Romei!
Patru patriarhi ecumenici ai Constantinopolului: Serghie, Pir, Pavel al II – lea şi Petru!
Patriarhul Alexandriei Kir!
Patriarhul Antiohiei Macarie!
Episcopii Ştefan Polihronie şi Constantin!

D. La sfârşitul scrisorii sale, patriarhul ecumenic cere arhiepiscopului Atenei şi „respectabilei Ierarhii din jurul său ca în cel mai scurt timp posibil să ia o poziţie în mod oficial faţă de aşa-numita „Mărturisire de Credinţă” şi faţă de clericii care au semnat-o”!
Este de-a dreptul uimitor: De ce patriarhul ecumenic şi Sinodul din jurul său cer de la Biserica Greciei să ia o poziţie şi nu au luat-o ei înşişi „faţă de clericii care au semnat”, după cum s-a şi întâmplat mai demult cu pururea pomenitul Hristodulos? Ar fi evitat în felul acesta posibile probleme de unitate în interiorul Ierarhiei noastre!
Fără îndoială este foarte trist ca un Părinte să întâmpine neliniştea copiilor săi printr-o acţiune duşmănoasă şi să stea „împotriva…clericilor”, adică a copiilor săi! Foarte trist este ca Părintele să fie protagonistul dialogului în afara casei, cu toţi vecinii, cu cei de aproape şi cu cei de departe, şi să refuze sistematic să discute cu copiii săi rezervele lor justificate sau chiar nejustificate!
Este foarte trist să întreţină „Dialogul Teologic” cu eterodocşii şi să refuze să dialogheze teologic cu co-slujitorii Săi de aceeaşi credinţă în Trupul lui Hristos!
Este foarte trist să ceară luarea de măsuri „împotriva” copiilor săi – şi oare ce măsuri? Oare ale cenzurii prestabilite şi a reducerii la tăcere a celuilalt punct de vedere? Unde ne aflăm!?
Însă, vai acelui Părinte care dispreţuieşte strigătul de durere (agonie) al copiilor săi. El însuşi îşi zdruncină în conştiinţa sa autoritatea paternă. Şi să nu ne scape faptul că autoritatea paternă nu se impune prin reducerea la tăcere a criticii, ci este insuflată chiar şi copiilor „fără orânduială, obraznici”. Dacă lucrul acesta este valabil în paternitatea biologică, cu atât mai mult are aplicabilitate în cea duhovnicească!
Însă să fie tuturor foarte clar, că arhiereii, athoniţii şi ceilalţi egumeni cu obştile lor şi alţi clerici şi monahi şi laici din multe Biserici Ortodoxe care înaintea lui Dumnezeu şi a conştiinţei noastre, semnând „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului” ne exprimăm durerea şi dezacordul faţă de dispreţul sistematic al Predaniei noastre duhovniceşti care are loc în spaţiul ecumenist, suntem şi vom rămâne membri ai Bisericii noastre orice s-ar întâmpla! Chiar şi dacă Părinţii noştri ne produc amărăciune şi ne refuză paternitatea prin comportamentul lor, vom rămâne mădulare ale Bisericii noastre Ortodoxe!

Patra, 06.10.2009
Părintele A.K.G.

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)

NEAFECTAŢI ŞI INFLEXIBILI LA INTIMIDĂRI, AMENINŢĂRI ŞI ŞANTAJ

8.10.2009
Clerici şi monahi dau un răspuns la ameninţările Patriarhului Ecumenic printr-o scrisoare către Sfântul Sinod al Bisericii din Grecia, în care condamnă încercarea Fanarului de a interveni în treburile interne ale Bisericii Greciei.
În scrisoarea-răspuns către Patriarhul Ecumenic şi Mitropolitul Pergamului sunt enumerate o serie din acţiunile Patriarhului Ecumenic care au avut loc fără nici o hotărâre panortodoxă. Sunt condamnate intimidările şi ameninţările Patriarhului Ecumenic şi se stigmatizează „cunoscuta tactică a afurisirilor şi a condamnării colective, care nu acceptă a acorda drept la replică, care e incapabilă a accepta o altă opinie, care desfiinţează pe oricine ar încerca să o emită. Cunoscuta tactică, care se rezumă la convingerile cu forţa, conducere, călăuză, impunere totalitară şi sclavie bisericească”.
Se face referire la abandonarea problematicii Uniaţiei şi la acceptarea poziţiilor Vaticanului, precum şi la întrunirea viitoare a Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic, ce va avea loc peste puţine zile în Cipru.
În cele din urmă, se declară categoric că monahii, clericii şi credinciosul popor vor continua să lupte pentru păzirea neprihănitei Credinţe Ortodoxe, rămânând „neafectaţi şi inflexibili la intimidări, ameninţări şi şantaje”.

Textul întreg al scrisorii are următorul conţinut:

8 octombrie 2009

Către Respectabila Ierarhie a Bisericii Greciei


Preafericite,
Înaltpreasfinţiţi şi Sfinţi Arhierei,


În ultimele zile şi cu prilejul Adunării în Cipru a plenului Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic dintre ortodocşi şi romano-catolici, se pregăteşte din partea Patriarhiei Ecumenice o încercare de ponegrire, de calomniere, de intimidare şi reducere la tăcere a tuturor acelora care şi-au exprimat în ultima perioadă împotrivirea la deschiderile ecumeniste actuale şi la demersul Dialogului Teologic.
Această încercare a luat o expresie oficială în două scrisori: una a Sanctităţii Sale, Patriarhul ecumenic, kir Bartolomeu, către Preafericitul Arhiepiscop al Atenei şi a toată Grecia, kir Ieronim, şi una a Înaltpreasfinţitului Mitropolit Ioan de Pergam către toţi Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi ai Bisericii Greciei.
În ambele scrisori se observă elemente ale unei tactici de intervenţie şi de penetrare în problemele interne ale Bisericii Greciei, de dezorientare şi de raportare selectivă la fapte şi hotărâri, precum şi o totală lipsă de argumente şi de motive întemeiate.
Din stilul şi conţinutul scrisorilor rezultă o depreciere la adresa Bisericii Greciei, a Înaltpreasfinţiţilor Mitropoliţi ai Ei, a clericilor şi monahilor Ei, a profesorilor Ei de Teologie şi a poporului Ei credincios. Pe toţi aceştia îi consideră vinovaţi de „tendinţe zelotiste”, dispoziţie schismatică, lipsă de informare, „neglijenţă”, „nerespectare a hotărârilor sinodale”, „patimă, fanatism sau mania auto-afirmării”.
Este cunoscută tactica afurisirilor şi a condamnării comune, care nu înţelege a acorda dreptul la replică, care e incapabilă în a accepta o altă opinie, care desfiinţează pe oricine ar încerca să o emită. Cunoscuta tactică, care se rezumă la convingerile cu forţa, conducere, călăuză, impunere totalitară şi sclavie bisericească. Este evidentă dispoziţia celor doi înalţi demnitari de a interveni în problemele interne ale Bisericii Greciei. Prin catalogări şi sugestii necuvenite, prin şantaje şi ameninţări indirecte se încearcă conducerea şi manipularea ierarhilor şi urzirea artificială a hotărârii lor.
Biserica Greciei este chemată în felul acesta să-i condamne în esenţă pe propriii Ei episcopi, pe clericii Ei, pe monahii Ei şi pe poporul Ei credincios, care au semnat şi continuă să semneze „Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului”, de vreme ce, conform Patriarhul Ecumenic, „necondamnând, dar acceptând prin tăcere... creează problematizare (nelinişte) nu doar turmei Ei, ci şi celorlalte Biserici Ortodoxe care sunt în comuniune cu Ea”. Dacă Biserica Constantinopolului ar fi avut o turmă sensibilă la evenimentele ecumeniste, ar fi înfruntat aceleaşi nelinişti şi aceleaşi bune problematizări. Biserica tradiţională a Greciei nu numai că nu creează probleme comuniunii cu celelalte Biserici Ortodoxe, ci pe Ea şi pe forţele Ei teologice sănătoase şi viguroase se sprijină întotdeauna fraţii noştri de aceeaşi credinţă, după cum s-a putut observa şi din larga primire interortodoxă a „Mărturisirii”.
Şi ne întrebăm cu durere în suflet, dacă Patriarhul Ecumenic a luat în calcul vreodată nu doar problematizarea, ci durerea profundă, deznădejnea şi marea sminteală pe care o provoacă el însuşi şi conformarea cu ereticii în turma ortodoxă.
Critică textul „Mărturisirii de Credinţă” cum că în el – chipurile – „există sămânţa schismei”. Şi ne întrebăm: cum prezintă cu atâta uşurinţă drept schismatice cele proprii credinţei noastre? Sunt schismatici Sfinţii şi Părinţii Bisericii noastre, care au legiuit şi au dogmatizat Adevărul şi scumpătatea Credinţei noastre Ortodoxe? Nu cumva aceasta confirmă inadmisibila teză mai veche a Patriarhului, conform căreia strămoşii noştri, care ne-au lăsat ca moştenire schisma, au fost victimele nefericite ale şarpelui-începătorul răutăţii şi se află deja în mâinile lui Dumnezeu, Dreptul Judecător? (Επίσκεψις, 30.11.1998).
În ambele scrisori se invocă continuu hotărârile panortodoxe, referitoare la continuarea Dialogului Teologic cu eterodocşii. Aceste hotărâri nu au fost puse la îndoială niciodată de către cei ce critică ecumenismul, cu toate că, desigur, ele nu constituie o descoperire divină şi nici nu au o putere mai mare decât hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi decât învăţătura şi conştiinţa dogmatică a Bisericii.
Critica exercitată se referă în principal la deschiderile, acţiunile şi textele care nu s-au făcut în baza vreunei hotărâri panortodoxe şi nu au fost girate sinodal niciodată, ci, dimpotrivă, au fost întâmpinate negativ de partea ortodoxă. Este vorba despre punerea în practică şi acceptarea de facto a panereziei ecumenismului.
În scrisoarea sa către Preafericitul Kir Ieronim, Patriarhul Ecumenic susţine: „contactele cu eterodocşii sunt aprobate prin hotărâri sinodale de către toate Bisericile Ortodoxe.
Şi se pune întrebarea:
Care hotărâri sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea Patriarhului Ecumenic la liturghiile catolice de la Vatican?
Care hotărâri sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea ereziarhului Papă la Dumnezeiasca Liturghie ortodoxă şi schimbarea sărutului liturgic cu Patriarhul Ecumenic?
Care hotărâri sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea la rugăciunile în comun şi la actele de cult cu eterodocşii?
Care hotărâri sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au făcut acceptabile pentru partea ortodoxă teoriile eretice ale ramurilor, Bisericilor surori, celor doi plămâni, a acceptării botezului eterodocşilor?
Care hotărâri sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au recunoscut Vaticanul drept Biserică şi pe Papă drept episcop canonic, coresponsabil pentru păstorirea creştinilor?
Invocarea insistentă a hotărârilor sinodale şi retranşamentul în ele face cu totul lipsită de credibilitate argumentaţia celor două scrisori, de vreme ce - după cum se dovedeşte, multitudinea acestor acţiuni ale lor au fost realizate în lipsa, peste sau chiar contra unor hotărâri sinodale.
Semnalăm şi cunoscuta tactică a liniei duble de plutire. O linie foarte ortodoxă în cadrul Conferinţelor Panortodoxe şi în călătoriile prin Mitropoliile Greciei şi în Sfântul Munte şi o altă linie ecumenistă în contactele cu eterodocşii. Nu ceea ce este da, da şi ceea ce este nu, nu; ci uneori da, alteori nu.
De pildă, hotărârile celei de a III-a Conferinţe Panortodoxe Presinodală (1986) pe care o invocă Patriarhul Ecumenic, au fost încălcate în mod repetat într-un asemenea măsură, încât de-acum ele constituie o literă goală.
Menţionăm ca pe un exemplu semnificativ textul final al celei de-a IX-a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Porto Alegre, care a fost semnat în comun şi cu reprezentanţii ortodocşi şi în care se declară că „mărturisim Biserica cea Una, Sfântă, Universală şi Apostolică, după cum este mărturisită Ea de către Simbolul niceo-constantinopolitan (381). Orice biserică (notă: care participă în Consiliul Mondial al Bisericilor) este Biserica Universală, şi nu doar o parte a Ei. Fiecare biserică este Biserica Universală, dar nu în integralitatea ei. Fiecare biserică îşi desăvârşeşte universalitatea ei, atunci când este în comuniune cu celelalte biserici” (Porto Alegre, februarie 2006).
În tot ceea ce priveşte Dialogul Teologic Bilateral cu romano-catolicii, în cadrul Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic, este evidentă abaterea de la hotărârile şi angajamentele panortodoxe. Este semnificativ că memoriile Întâistătătorilor ortodocşi pe care le invocă doar selectiv Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Pergam, pun ca şi condiţie pentru continuarea Dialogului şi schimbarea tematologiei lui, condamnarea anterioară substanţială a Uniaţiei.
Desigur că problema Uniaţiei nu a fost dezbătută nici la Belgrad în 2004, nici la Ravenna în 2007 în cadrul întrunirilor respective ale Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic. Mai mult, în Textul de la Ravenna se face o delimitare indirectă, dar foarte evidentă, între tema Uniaţiei şi ceea ce se dezbate în faza prezentă a Dialogului. Textul de la Ravenna menţionează: „Din anul 1990 până în anul 2000, tema principală care a fost dezbătută de Comisie a fost cea a „Uniaţiei” (Textul de la Balamand din 1993, Baltimore, 2000), temă pe care o vom examina mai departe în viitorul apropiat. În prezent, depăşim această temă care s-a expus la sfârşitul Textului de la Valaam şi studiem teme referitoare la comuniunea bisericească, sinodalitate şi autoritate”.
Lăsăm la o parte inadmisibila şi provocatoarea trecere sub tăcere şi absenţă la Ravenna a condamnării Uniaţiei prin hotărârea plenului la Freising (Monaco, 1990), care dovedeşte cât de lipsiţi de credibilitate sunt reprezentanţii Vaticanului la Dialog, pentru că unele hotărâri sunt acceptate, iar altele sunt respinse, „scriindu-ne” – conform zicalei – „la încălţămintea lor mai veche” şi observăm că este un pretext şi un subterfugiu al Mitropolitului de Pergam faptul că tema Uniaţiei se va dezbate în curând, în cadrul dezbaterii temei referitoare la primatul papal. Tema Uniaţiei se părea că s-a definitivat prin hotărârea de la Freising (Monaco), unde ortodocşii şi romano-catolicii au semnat condamnarea Uniaţiei. Ar trebui să se ruşineze şi nu să atace cei care au umilit Ortodoxia la Balamand, în Liban (1993), unde, în absenţa a şase Biserici Autocefale (Ierusalim, Serbia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Cehoslovacia) am fost atraşi spre o nouă şi inutilă dezbatere despre Uniaţie, prin care, la pretenţia Vaticanului, am anulat hotărârea de la Monaco (1990), am disculpat Uniaţia şi, ceea ce este mai rău, am mers mai departe spre cedări serioase în temele credinţei; am egalizat acolo eclesiologic „Biserica Romano-Catolică” cu cea Ortodoxă, negând că Biserica Ortodoxă este cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Şi doar acest lucru ar fi trebuit să astupe gura şi să reţină condeiul celor care îndrăznesc să vorbească despre respectarea hotărârilor sinodale, hotărâri pe care le-au încălcat sistematic. Mai mult, continuăm să acceptăm Uniaţia ca partener co-vorbitor în cadrul Dialogului.
Iar în tot ceea ce priveşte integral Textul de la Ravenna care a primit critici foarte dure din partea ortodoxă, deoarece cedează eclesiologia ortodoxă ereticilor, până astăzi nu a existat nici măcar o dezbatere, informare, hotărâre sau aprobare la nivel sinodal din partea Bisericii Greciei.
La ce hotărâri panortodoxe se referă cei doi demnitari, când nu există nici măcar aprobări sinodale ale Bisericii Greciei referitoare la cele zece texte ale întrunirilor anterioare ale Comisiei Mixte?
Cum se va duce trimisul sinodal al Bisericii Greciei să participe la redactarea noului Text al Comisiei, când nu a fost aprobat sinodal cel anterior, care desigur constituie şi baza Dialogului prezent? Ce credibilitate poate să aibă un astfel de Dialog (sub copreşedenţia Înaltpreasfinţitului Mitropolit de Pergam), când el este indiferent faţă de aprobarea sinodală a concluziilor lui de către Bisericile Ortodoxe Locale care participă la el?
De ce protestează împotriva „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului”, care constituie o participare sinodală a pleromei Bisericii, pe care ar fi trebuit să o caute şi nu să o afurisească? Aceasta nu înseamnă eclesiologie ortodoxă, ci ierokratia (sfânta autoritate) papală.
Această ierocratică „autoritate şi aprobare a hotărârilor sinodale” o apără Mitropolitul de Pergam şi acesta este „riscul eclesiologic (provocarea eclesiologică)” pentru care se nelinişteşte?
Întrebarea ce urmează este într-adevăr necruţătoare. Însă nu aşa cum o perverteşte Mitropolitul de Pergam încheindu-şi scrisoarea, în care se întreabă dacă „Există Ortodoxie şi dogme ale credinţei în afara hotărârilor sinodale?”, ci precum este valabil în realitate. Adică: Există hotărâri sinodale în afara Ortodoxiei şi a dogmelor credinţei?
Aceasta este adevărata provocare: păzirea Adevărului şi a scumpătăţii Neprihănitei noastre Credinţe Ortodoxe, exprimate sinodal de către Preasfânta noastră Biserică în cadrul funcţionalităţii Ei neîmpiedicate de Biserică Ortodoxă Locală Autocefală.
Această provocare nu vom înceta, prin harul lui Dumnezeu, a o apăra şi a o păzi neafectaţi şi inflexibili în faţa intimidărilor, ameninţărilor şi şantajelor. Problematizarea celor doi Înalţi epistolografi este neîntemeiată. Eclesiologia ortodoxă este atacată de tendinţe ierocratice, care ignoră pleroma Bisericii din dispreţ faţă de Predania ierocanonică şi patristică, după cum a fost ea definită şi formulată în cadrul Sinoadelor Ecumenice şi Locale cu privire la poziţia noastră în faţa ereticilor, dar şi de implicarea puternică şi nelimitată, relativ recentă, în problemele Bisericii Autocefale a Greciei.
Cu încredere în respectabila Ierarhie a Bisericii noastre, rugăm filial pe Preafericitul Arhiepiscop şi pe Înaltpreasfinţiţii Arhipăstorii noştri să hotărască şi să se poziţioneze sinodal, prin luminarea Sfântului Duh şi să odihnească în Hristos turma lor, care se nelinişteşte de lipsa de informare, aşteptând glasul Mamei ei -Biserica.

Cu profund respect,
Sinaxa Clericilor şi Monahilor:

Arhimandritul Markos Manolis, Întâistătătorul duhovnicesc al „Uniunii Ortodoxe Panelenice”
Arhimandritul Hrisostomos Pihos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Longobarda
Arhimandritul Athanasios Anastasiou, Egumenul Sfintei Mănăstiri Marea Meteoră
Arhimandritul Maximos Karavas, Egumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Paraschevi din Milohorios-Ptolemaida
Arhimandritul Theoklitos Volkas, Egumenul Sfintei Sihăstrii a Sfântului Arsenie Capadocianul, Halkidiki
Arhimandritul Grigorios Hatzinikolau, Egumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi din Ano Gatzeas, Volos
Arhimandritul Sarantis Sarantos, preot slujitor la Sfânta Biserică a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu din Amarousios, Attika
Protopresbiterul Gheorghios Metallinos, profesor emerit al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Atena
Protopresbiterul Theodoros Zisis, profesor emerit al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Tesalonic
Gheron Ieromonah Evstratios Lavriotul
Presbiterul Anastasios Gotsopulos, preot slujitor la Sfânta Biserică a Sfântului Nicolae din Patra.

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://orthodoxia-pateriki.blogspot.com/)

A DOUA SCRISOARE A PROFESORULUI TSELENGHIDIS CĂTRE SFÂNTUL SINOD

(UN RĂSPUNS INDIRECT LA SCRISOAREA MITROPOLITULUI DE PERGAM )

UNIVERSITATEA ARISTOTELICĂ
DIN TESALONIC
FACULTATEA DE TEOLOGIE
SECTORUL: TEOLOGIE
TESALONIC, 05.10.2009
CATEDRA DE TEOLOGIE
DOGMATICĂ
PROFESOR:
DIMITRIOS TSELENGHIDIS
54124 TESALONIC
TELEFON BIROU: 2310-996957
TELEFON DOMICILIU: 2310-342938

Către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei
Ι. Γενναδίου 14
115 21 Αθήνα


Notificare: Către toţi ierarhii Bisericii Greciei

Preafericite Sfinte Preşedinte,
Înalt Preasfinţiţilor Arhierei,

Prin scrisoarea din 10.09.2009, m-am adresat Dumneavoastră, conform rânduielii canonice a Bisericii noastre, pentru a Vă expune ca ultim membru al ei punctul meu de vedere asupra Dialogului Teologic Bilateral în discuţie, ce va avea loc între ortodocşi şi romano-catolici în Cipru, în octombrie anul curent.
Cu uimire însă m-am încredinţat că anumite persoane ecleziastice, care nu aparţin Bisericii Greciei şi conduc Comisia Dialogului Teologic mai sus numit, s-au resimţit în mod deosebit şi una dintre ele a trecut în mod inutil la distorsionarea adevărului pe care l-am exprimat. Mai precis, cererea mea rezonabilă şi evidentă de a hotărî sinodal Biserica Greciei asupra temei care se va dezbate în Cipru, a fost prezentată distorsionat. S-a susţinut cum că eu –chipurile - „strig că Ortodoxia este în pericol, deoarece Întâistătătorii care o păstoresc nu împărtăşesc părerea mea”. Cu siguranţă cele pe care le-am susţinut atunci sunt expuse în scris înaintea Voastră, precum şi toate câte susţine reclamantul. Aş fi putut desigur să-mi expun opiniile în ziare, în periodice şi în mijloacele de comunicare în masă. Dar evident din motive ecleziologice am dorit să mă adresez Dumneavoastră, după cum prevede rânduiala ecleziastică.
Având desăvârşită încredere fiască în Duhul discernământului care vă însufleţeşte, las iubirii Voastre să distingeţi care este în ultimă instanţă adevărul. Însă pentru a evita unele posibile răstălmăciri, sunt dator pentru încă o dată să ofer smerit explicaţiile plauzibile de mai jos concentrându-mă pe esenţa temei:

1. Cauza trimiterii scrisorii mele din 10.09.2009.

În scrisoarea amintită mai sus explicam de ce v-am trimis-o. Adică: luând legătura cu unii arhierei pentru a afla „dacă Biserica Greciei a dezbătut sinodal şi a luat o poziţie vizavi de Dialogul Teologic Bilateral în discuţie referitor la primatul papal, mi-au răspuns că nu cunoşteau întreaga problematică. Astfel, am considerat util să vă scriu”, pe de-o parte, şi ei înşişi mi-au propus să mă adresez Dumneavoastră, dar şi eu personal am simţit-o ca pe o datorie ce-mi revine.
Este adevărat că mi-a provocat o profundă neplăcere acest fapt, că ierarhii noştri nu cunoşteau cele ce se întâmplă. Aşadar m-am întrebat de ce unii îi ţin pe arhierei în ignoranţă şi de ce nu revendică informarea sinodului şi hotărârea lui în teme atât de serioase ale Bisericii întregi.

2. Cererea mea.

După cum V-aţi încredinţat, cererea mea, care a fost depusă înaintea Dumneavoastră, era foarte precisă. Cu alte cuvinte, în legătură cu Comisia Mixtă Internaţională asupra Dialogului Teologic dintre ortodocşi şi romano-catolici în Cipru, în mod esenţial, am amintit că rânduiala canonică a Bisericii impune:
a) tema să fie adusă la cunoştinţă respectabililor noştri ierarhi.
b) tema să fie supusă dezbaterii Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei, pentru a fi discutată; în baza planului (proiect) existent al Comisiei, Ierarhia să ia o poziţie şi să emită propunerea sa sinodală.
Şi, în final
c) reprezentantul Bisericii Greciei să ducă în Cipru poziţia ei sinodală, iar el însuşi să se mişte în cadrele hotărârilor acesteia.

Aceasta a fost unica mea cerere mai elaborată, conform cu ecleziologia şi rânduiala canonică a Bisericii noastre. M-am încredinţat însă cu uimire că „cercurile” cunoscute, care conduc Dialogul Teologic, dar nu aparţin Bisericii Greciei, în loc să se bucure şi să laude un simplu credincios care respectă rânduiala canonică a Bisericii şi cere ca aceasta să fie pusă în aplicare printr-o poziţie sinodală a Bisericii Greciei, s-au dedat la o luptă de descurajare a împlinirii acestei cereri. Au intervenit în treburile interne ale Bisericii Greciei folosind argumente mincinoase cu o dispoziţie calomniatoare la adresa mea, susţinând că – chipurile, sunt indiferent şi – în consecinţă – nu mă supun actelor sinodale (semnate) ale Întâistătătorilor Bisericilor, sau că – chipurile - strig că Ortodoxia este în pericol, deoarece Întâistătătorii ce o păstoresc nu împărtăşesc opinia mea. Din nefericire, toate acestea ei le spun în clipa în care eu cer ca ierarhii Bisericii noastre să hotărască în mod sinodal.
Aşadar, în mod rezonabil mă întreb referitor la poziţia lor: toţi aceia care mă judecă au limitat metodologia Dialogului Teologic doar la nivelul Întâistătătorilor? De aceea arată o astfel de reacţie doar la cererea unui simplu credincios, care cere ca Biserica să se exprime sinodal? Aceia care vorbesc despre ecleziologie şi pun ca temă a dialogului teologic ecleziologia, învinovăţesc credinciosul care acţionează ecleziologic şi care cere punerea în practică a acestei ecleziologii de către Biserica sa, deoarece doreşte ca arhiereii să fie informaţi şi să hotărască în consecinţă în mod sinodal? Cum se explică atâta frică pentru deplina punere în aplicare şi funcţionare a instituţiei sinodale a Bisericii? Doresc cumva în locul acestuia (a Sinodului) vreun oarecare „sistem al Întâistătătorilor”?
Până în prezent au avut loc zece întruniri ale Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialog Teologic (în Patmos-Rodos, în Monaho, în Hania, la Bari, la Noul Valaam, la Freissing, la Balamand, la Baltimore, la Belgrad şi la Ravenna). Când temele acestor întruniri ale Comisiei Mixte Internaţionale au fost puse în atenţia Corpului Ierarhiei Bisericii Greciei, pentru a lua o poziţie faţă de ele în mod sinodal? Când reprezentantul Bisericii Greciei a participat la întrunirile Comisiei Mixte Internaţionale având în minte şi în mâinile sale hotărârea sinodală a Bisericii sale, pe care a reprezentat-o şi a expus-o? Dar, dacă pentru vreuna din aceste întruniri nu a existat o hotărâre sinodală, care hotărâre a reprezentat-o şi a expus-o reprezentantul Bisericii Greciei? Dacă însă astfel stau lucrurile şi arhiereii noştri se află în necunoştinţă de toate câte s-au întâmplat, cum se mai susţine că dialogul se desfăşoară nu prin acţiunile anumitor persoane sau Biserici, ci prin hotărârile - fără excepţie - ale tuturor Bisericilor Autocefale şi Autonome?

Preafericite Sfinte Întâistătător al Bisericii noastre,

Înalt Preasfinţiţilor Arhierei,

Ca un smerit membru al Bisericii Greciei, nici nu învinovăţesc pe nimeni, nici mult mai mult nu vreau să-mi impun opinia mea personală. Singurul lucru, asupra căruia arăt interes, este hotărârea sinodală a Ierarhiei Bisericii noastre asupra întrunirii Comisiei Mixte Internaţionale în Cipru. Pentru mine aceasta este în mod esenţial ceea ce cer. Părerile persoanelor care conduc Dialogul, dar şi ale Întâistătătorilor Bisericilor, îmi sunt respectabile doar ca păreri personale şi nu ca păreri care sunt împărtăşite de întregul Bisericii. De aceea, voi şi aştepta smerit ca Biserica noastră să se exprime în Duhul Sfânt, sinodal şi liber, referitor la întrunirea din Cipru, şi nu sub stări de presiune pe care le creează anumiţi factori, care nu aparţin Bisericii noastre Locale. Aceşti factori, în timp ce pe de-o parte arată că sunt deranjaţi, când reclamăm luarea unei hotărâri sinodale, pe de altă parte, indirect, dar evident, ne dau impresia că vor să impună linia lor directoare.
Permiteţi-mi să închid scrisoarea mea cu adevărul ecleziologic subînţeles. Biserica Ortodoxă este aceea pe care o mărturisim în Simbolul Credinţei drept „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Biserica Greciei este autocefală şi va trebui în mod liber şi neinfluenţată să se exprime sinodal.



Cu profund respect,
sărut dreapta Dumneavoastră,
Dimitrios Tselenghidis,
Profesor al Facultăţii de Teologie
din cadrul Universităţii Aristotelice

P.S.: Sunt la dispoziţia respectabilei Ierarhii pentru orice explicaţie.

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://orthodoxia-pateriki.blogspot.com/)
 

Blog Template by YummyLolly.com