joi, 22 octombrie 2009

Sinodul Greciei va dezbate în timp util despre dialogul cu catolicii?

13.10.2009

Ieri s-au deschis lucrările Sinodului Ierarhiei Bisericii Greciei. Arhiepiscopul în cuvântul de început nu s-a referit deloc nici la tema dialogului cu catolicii şi la întâlnirea Comisiei Mixte de Dialog în Cipru, nici la scrisoarea Patriarhului Bartolomeu referitoare la „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”. S-a concentrat doar asupra tematologiei care a fost hotărâtă cu mult timp înainte şi la referatele care au fost programate cu multe luni în urmă.
Dacă chestiunea dialogului cu catolicii şi a întâlnirii Comisiei Mixte în Cipru nu va fi dezbătută imediat (azi sau cel târziu mâine), atunci orice dezbatere va fi fără sens şi mai ales după sărbătoare. Şi aceasta pentru că limitele de timp deja au expirat. Comisia Mixtă se întruneşte în Cipru în vinerea aceasta, pe 16 octombrie, şi dacă nu se va lua imediat o nouă hotărâre, atunci Mitropolitul Hrisostomos de Messinia va fi prezent acolo ca reprezentant al Bisericii Greciei conform cu hotărârea Permanenţei Sfântului Sinod din aprilie 2009. Însă în felul acesta sunt aruncate la coşul de gunoi atât scrisorile mitropoliţilor de Pireu şi Koniţa, care au cerut ca tema să se pună imediat în atenţia Ierarhiei, cât şi scrisorile Sinaxei Clericilor şi Monahilor, a domnului Profesor Dimitrios Tselenghidis, a Arhimandritului Sarantos, a Uniunii Filo-Ortodoxe „Cosmas Flamiatos” şi a altor persoane şi uniuni.
Dacă arhiepiscopul urmează această tactică a trecerii sub tăcere a chestiunii, aşa încât să nu schimbe nimic, iar reprezentantul Bisericii Greciei să meargă „în mod normal” în Cipru, atunci Biserica Greciei va purta o responsabilitate uriaşă pentru toate câte vor fi semnate împreună cu catolicii în Cipru.

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/)

Patriarhul Ecumenic este chemat să răspundă

10. 10. 2009

Patriarhul Ecumenic, kir Bartolomeu, şi-a înălţat cârja pastorală împotriva tuturor acelor membri ai Bisericii noastre care îl critică pentru lepădarea Sa de Sfintele Canoane şi pentru paşii Săi filocatolici.
Patriarhului Ecumenic îi punem câteva întrebări asupra unor diferite teme şi cerem răspunsuri clare:
Prima întrebare: Papismul este erezie, iar papa se află în afara Bisericii?
Întrebarea a doua: A fost încheiat un acord cu catolicii pentru evitarea oricărei dezbateri despre demonica Uniaţie?
Întrebarea a treia: A căzut de acord cu catolicii pentru „unirea Bisericilor” şi în ce mod?
Întrebarea a patra: Este capul sintonizant (coordonator) al Ortodoxiei; atunci cum concepe să disculpe erezia papismului, să se roage în comun cu papa, să i se adreseze ca unui patriarh în funcţie al „Bisericii” Romei şi să uneltească în Cipru uniatizarea (greco-catolicizarea) Bisericii Ortodoxe?
Întrebarea a cincea: Credincioşii ortodocşi, după rugăciunile Sale în comun cu romano-catolicii şi după comportamentul filocatolic al ierarhilor din Biserica Ortodoxă din Grecia, trebuie să se ducă în bisericile catolicilor să se roage, să se spovedească şi să primească tainele lor, de vreme ce Capul Ortodoxiei şi ierarhii filocatolici au egalizat Ortodoxia cu papismul?
Întrebarea a şasea: În Cipru se va întreţine un dialog despre primatul papal în primele secole ale creştinătăţii. Însă întrebarea este aceasta: Este primatul din primele secole acelaşi cu primatul de după schismă şi de după Conciliile I şi II Vatican? Punem această întrebare, deoarece chestiunea preocupă foarte mult pe vechii-catolici, dar nu pare să-l preocupe pe Patriarhul Ecumenic sau pe ierarhii Bisericii Greciei, care sunt filo-ecumenişti.
Întrebarea a şaptea: Cum înţelege primatul în perioada veche a Bisericii Biserica Ortodoxă, avându-l protagonist pe Patriarhul Ecumenic, deoarece Conciliul I Vatican, conform scriitorilor filocatolici (Klaus Schatz – „Primatul Papei”), a impus triumfalist „o linie şi o direcţie a livrării care urcă până la sfârşitul perioadei vechi?
Întrebarea a opta: Patriarhul Ecumenic, arhiepiscopii şi mitropoliţii filocatolici acceptă dogma proclamată de Sinoadele catolice şi chiar de papă, cum că el este locţiitorul lui Iisus Hristos pe planeta Pământ şi că este infailibil, adică Dumnezeu pământesc?

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: Ορθόδοξος Τύπος, 9/10/2009)

AŞTEPTĂM DE LA IERARHII NOŞTRII „RĂSPUNSUL CORESPUNZĂTOR” CĂTRE PATRIARHUL BARTOLOMEU

04.10.2009

Prin scrisoarea sa către Arhiepiscopul Ieronim Patriarhul Bartolomeu cere în esenţă „pedepsirea” episcopilor, clericilor şi laicilor care am semnat „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”. Astfel, în loc ca el să dea „răspunsul corespunzător”, după cum promisese, cere de la Arhiepiscopul Ieronim să „pedepsească” pe credincioşii nevoitori ai Bisericii Greciei.
Cei din Fanar se află într-o poziţie dificilă şi încearcă să supună logicii lor pe toţi clericii şi credinciosul popor. Miile de semnături la „Mărturisirea de Credinţă...” constituie un puternic glas de protest la deschiderile lor ecumeniste şi filo-catolice.
Însă în loc să se înţelepţească, ei se dedau mai degrabă la ameninţări şi critici neîntemeiate împotriva mulţimii de credincioşi şi prezintă albul drept negru. Răstălmăcesc conţinutul „Mărturisirii...” şi mint. Încearcă să subaprecieze valoarea luptei pentru Adevărul Credinţei. Îi critică pe semnatarii „Mărturisirii...” pentru că – chipurile – se prezintă pe ei înşişi ca autentici exponenţi ai Ortodoxiei, însă acelaşi lucru îl fac şi ei cu ei înşişi. Încearcă să îi atribuie Patriarhului Bartolomeu aproape „o infailibilitate papală”.
Acum Ierarhia Bisericii Greciei are cuvântul. La pretenţiile provocatoare ale lui Bartolomeu ierarhii Greciei trebuie să opună învăţătura ortodoxă a Sfinţilor Părinţi. Acum este momentul potrivit, pentru a-l mustra pe patriarh pentru rugăciunile sale în comun cu ereticii, să îi amintească ce hotărăsc Sfintele Canoane pe care de multe ori le-a încălcat, să pretindă întreruperea dialogurilor cu eterodocşii în modul în care şi cu persoanele cu care se desfăşoară astăzi, să purceadă la o definiţie clară şi la o condamnare a panereziei ecumenismului şi să proclame în toate direcţiile că pe viitor toţi aceia care se dedau comportamentelor ecumeniste vor cădea sub incidenţa sancţiunilor bisericeşti precum hotărăsc Canoanele despre eretici sau despre cei care au legături cu ereticii.
„Mărturisirea de Credinţă...” poate constitui în mod excepţional o bază pentru răspunsul episcopilor către Patriarhul Bartolomeu. Un astfel de răspuns ortodox şi patristic aşteptăm şi noi, toţi credincioşii, către cercurile provocatoare din Fanar. Sperăm ca ierarhii noştri să nu ne dezamăgească şi de această dată.

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)

ASTĂZI S-A ÎNTRUNIT SINODUL BISERICII ORTODOXE A GRECIEI

12.10.2009

Sinodul Ierarhiei Bisericii Greciei se întruneşte astăzi. Între temele care au fost date publicităţii printr-un comunicat de ştiri tematic nu este cuprinsă nici o dezbatere despre reprezentanţa Bisericii Greciei la Dialogul dintre ortodocşi şi catolici în Cipru, nici tema răspunsului către Patriarhul Ecumenic referitor la „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”. Cu toate acestea, ambele teme se aşteaptă a fi expuse Ierarhiei pentru că evoluţiile nu mai permit tăcerea în jurul celor două chestiuni legate între ele. Poporul credincios aşteaptă o poziţie clară şi lipsită de echivoc din partea episcopilor săi în chestiunile dialogului cu romano-catolicii şi la intervenţia provocatoare a patriarhului Bartolomeu referitoare la „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”. Miile de semnatari ai „Mărturisirii de Credinţă...” şi mulţi alţii împreună cu ei aşteptăm să auzim glasurile ierarhilor luptători şi să vedem Ierarhia unită pentru a trata aceste teme ale credinţei printr-un cuvânt patristic şi lipsit de spirit servil faţă de ecumeniştii din Fanar (Constantinopol).
Ca teologi aşteptăm – chiar dacă nu se pare că se va dezbate o astfel de problemă - ca Ierarhia să se ocupe şi de tema predării religiei în şcoală, cerând clar retragerea enciclicelor lui Stelianidis şi păstrarea caracterului ortodox patristic al orelor de religie. Administraţia noului guvern a exprimat în trecut multe opinii duşmănoase referitoare la ora noastră de religie. Aşadar este necesar ca dintru început să primească un mesaj puternic despre faptul că Biserica Administrativă priveghează şi nu va mai permite de acum încolo o degradare mai mare a orelor de religie şi a caracterului creştin al educaţiei noastre.
Începem săptămâna cu atenţia tuturor îndreptată spre hotărârile ierarhilor noştri. De aceea este necesară şi rugăciunea fiecăruia dintre noi, ca Dumnezeu să-i lumineze pe ierarhii noştri să ia hotărâri ortodoxe, lipsite de echivoc şi clare.

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)

TEOLOGUL IOANNIS TATSIS: UN DIALOG NEORTODOX AL ORTODOCŞILOR CU CATOLICII

09.10.2009


În câteva zile se va întruni în Cipru Comisia Mixtă pentru Dialog Teologic dintre ortodocşi şi romano-catolici. Din nefericire, membrii ortodocşi ai Comisiei merg la dialog fără a fi întrunit condiţiile necesare:
1. Dialogul avansează fără ca mai înainte să fi avut loc corectarea multor puncte problematice din textele care au fost semnate în comun până acum şi conţin teze deviante de la teologia ortodoxă.
2. La dialog nu sunt reprezentate toate Bisericile Ortodoxe, de vreme ce Biserica Bulgariei printr-o hotărâre sinodală nu va participa la lucrările Comisiei din Cipru.
3. Membrii ortodocşi ai Comisiei nu au băgat în seamă neliniştea a cca 6.000 (numărul a crescut foarte mult din data scrierii articolului, astăzi ridicându-se la peste 8.600) de clerici şi laici care au semnat „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”.
4. În sfârşit, au tratat cu indiferenţă şi semnalele foarte serioase ridicate de profesorul Dimitrios Tselenghidis care prin scrisorile sale către Sinoadele Locale şi Sfântul Munte accentuează că „Dezbaterea teologică programată.... este din punct de vedere metodologic grăbită şi în esenţă prematură. Şi lucrul acesta deoarece, conform deontologiei teologice patristice, va trebui să anticipeze numaidecât dezbaterea teologică despre diferenţa de bază dintre noi şi romano-catolici în ceea ce priveşte dogma, şi în mod deosebit, în ceea ce priveşte Filioque-le, infailibilitatea şi harul creat, pe care în mod greşit (catolicii) continuă să le susţină (Scrisoare către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, 10.09.2009)
Dialogul dintre ortodocşi şi catolici se va desfăşura într-un mod neortodox. Astfel textul care va fi semnat de ambele părţi nu poate să aibă nicio autoritate pentru Biserica Ortodoxă, nici să exprime Teologia şi Credinţa Ortodoxă.

(traducere din greacă de ierom. Fotie; sursa: Ορθόδοξος Τύπος, 9/10/2009)

„SANCTITATE, CARE HOTĂRÂRE PANORTODOXĂ?”

A fost publicată Scrisoarea Patriarhului Ecumenic adresată arhiepiscopului Atenei, scrisoare în care patriarhul protestează energic pentru redactarea şi punerea în circulaţie a „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului”, care a fost semnată de o mulţime de laici şi de clerici şi de anumiţi arhierei. Sanctitatea Sa nu se referă „Mărturisirii”, dar îi consideră vinovaţi pe redactori şi pe semnatari, pentru că:
1. În „Mărturisire” se menţionează, potrivit patriarhului ecumenic, că „toţi cei ce întreţin legături cu eterodocşii…se aşează pe ei înşişi automat în afara Bisericii”.
2. Toţi aceia care refuză dialogul intercreştin se opun „hotărârilor sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe fără excepţie, incluzându-se aici şi Preasfânta Voastră Biserică a Greciei, cum este hotărârea unanimă a celei de-a III – a Conferinţe Panortodoxe Presinodale (1986)”.
A. Însă:
1. Textul „Mărturisirii” nu spune nicăieri că sunt demni de osândă „toţi cei care întreţin legături cu eterodocşii”, ci toţi aceia care acceptă şi care propovăduiesc cu fapta şi cu cuvântul „panerezia” – conform părintelui Iustin Popovici – ecumenismului! De asemenea, „Mărturisirea” nicăieri nu spune că în plus chiar ecumeniştii „se aşează pe ei înşişi automat în afara Bisericii”, cum menţionează patriarhul în scrisoarea sa! De altfel, redactorii „Mărturisirii”, ca teologi de vocaţie cunosc foarte bine că nu se poate concepe o ieşire din Biserică în mod automat”! „Mărturisirea” menţionează textual: „aşezându-se în esenţă pe ei înşişi în afara Bisericii” (paragraful 8). Tărăgănează analiza uriaşei diferenţe dintre „automat” şi „în esenţă”!
2. Patriarhul ecumenic menţionează că „legăturile cu eterodocşii au fost aprobate prin hotărâri sinodale de către toate Bisericile Ortodoxe” şi în consecinţă toţi câţi critică cele ce au loc în cadrul dialogului se opun hotărârilor panortodoxe!
Să ni se permită – cu tot respectul nostru faţă de Patriarhul Neamului – să întrebăm şi în mod public, deoarece factorii de resort ai Tronului nu răspund la toate scrisorile:
a. Care „hotărâre panortodoxă” a anulat Enciclica Sinodului Patriarhiei Ecumenice despre patriarhul Athenagora prin care se condamna fără echivoc rugăciunile în comun drept „contrare Sfintelor Canoane şi întinând sensibilitatea mărturisitoare a ortodocşilor”? Este conform cu această Enciclică a Sfântului Sinod al Patriarhiei comportamentul actual al unora pe tema rugăciunilor în comun?
b. Care „hotărâre panortodoxă” a îngăduit papei nu doar să fie prezent, ci îmbrăcat în veşmintele sale să ia parte aproape activ la Dumnezeiasca Liturghie patriarhală?
c. Care „hotărâre panortodoxă” l-a mandatat pe patriarhul ecumenic să schimbe sărutul liturgic cu papa în timpul Dumnezeieştii Liturghii din ziua sărbătorii Tronului în 2006?
d. Care „hotărâre panortodoxă” a dat permisiunea papei să se roage din partea clerului ortodox cu rugăciunea „Tatăl nostru” la mai oficială (să ni se permită) Dumnezeiască Liturghie în Catedrala Patriarhală?
e. Care „hotărâre panortodoxă” a cedat papei Tronul Catedralei Patriarhale pentru a proclama „cu capul descoperit” primatul papal? Din tronul Sfinţilor Alexandru, Grigorie, Ioan Gură de Aur, Fotie, Filotei să se propovăduiască rătăcirea! Nu este aceasta o profanare?
f. Care „hotărâre panortodoxă” a hotărât să fie lăudat cu imne papa care persistă în erezie drept „cinstit păstor şi întâistătător” şi mai mult în Catedrala Patriarhală şi în prezenţa patriarhului?
g. Care „hotărâre panortodoxă” a permis să fie lăudat în imne de către Biserica de Prim-Tron a Constantinopolului erezia papismului drept „cinstită Biserică, Scaunul lui Petru” şi mai mult în Catedrala Patriarhală şi în prezenţa patriarhului?
h. Care „hotărâre panortodoxă” a anulat cele 16 Sfinte Canoane (ale Sfinţilor Părinţi, ale Sinoadelor Ecumenice şi Locale), a hotărât că se permit în continuare rugăciunile în comun cu ereticii şi că nu mai constituie o abatere canonică?
i. Care „hotărâre panortodoxă” a aprobat alcătuirea unui regulament pentru rugăciunea în comun numită „confesională” sau „inter-confesională” în cadrul întâlnirilor Consiliului Mondial al Bisericilor?
j. Care „hotărâre panortodoxă” a salutat provocatorul text al celei de-a IX – a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor în Porto Alegre (2006), conform căruia „fiecare biserică (din cele 340 de grupări protestante ale Consiliului Mondial al Bisericilor) este Biserică Universală, dar nu în integralitatea ei. Fiecare biserică îşi împlineşte universalitatea atunci când este în comuniune cu celelalte biserici”! De asemenea, în acelaşi text s-a recunoscut ipostasul eclezial (fiinţa bisericească) tuturor „Bisericilor” eretice protestante din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor şi a fost acceptat că mulţimea ereziilor şi rătăcirilor lor sunt „modalităţi diferite de formulare ale aceleiaşi credinţe” şi „diversitate a harismelor Sfântului Duh”! Este posibil să existe vreo aprobare panortodoxă pentru aceste blasfemii?...
k. Care „hotărâre panortodoxă” l-a mandatat pe patriarhul ecumenic să ofere un Sfânt Potir arhiepiscopului greco-catolic al Atenei? Nu a fost condamnată uniaţia în mod echivoc în „hotărârile sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe fără excepţie, …după cum este hotărârea unanimă a celei de-a treia Conferinţe Panortodoxe Presinodale (1986)”? De ce sunt dispreţuite atât de sfidător hotărârile panortodoxe unanime care condamnă categoric uniaţia? De ce această utilizare selectivă a „hotărârilor panortodoxe”?
În plus:
i. Nu s-a gândit patriarhul nostru că acest Sfânt Potir pe care l-a oferit ca dar arhiepiscopului greco-catolic este un potir amar pentru Biserica Greciei, dar şi pentru celelalte Biserici Ortodoxe care încă şi astăzi suspină din cauza uneltirilor greco-catolicilor? Cum vor înţelege această acţiune a patriarhului nostru fraţii noştri din Europa Răsăriteană, dar şi din Orientul Mijlociu care au pătimit şi încă pătimesc cumplit din cauza uniaţiei? Acest gest nu constituie o provocare la adresa unităţii panortodoxe?
î. Cum s-ar fi simţit patriarhul nostru dacă arhiepiscopul Atenei ar fi oferit un Sfânt Potir lui papa-Evthim ?! (Iertare pentru duritatea cuvântului!)
Şi aceste întrebări nu au sfârşit…dar nici răspunsuri…
Aceste puţine cuvinte să fie pentru a înceta justificarea despre aşa-numitele „hotărâri panortodoxe”! Măcar de-ar respeca şi de-ar păzi astăzi cei care sunt protagonişti în dialog toate hotărârile panortodoxe! Însă toate, nu selectiv! Pentru că niciodată şi niciun sinod panortodox nu a denaturat eclesiologia ortodoxă, nu a desfiinţat Sfintele Canoane consfinţite de cele trei Sinoade Ecumenice şi nu a dat nimănui dreptul de a încălca Predania şi rânduiala Bisericii, cum de multe ori se întâmplă astăzi în spaţiul ecumenic. Dacă s-ar fi întâmplat asta vreodată, atunci, oricare Sinod - chiar şi „panortodox” - s-ar fi autodizolvat şi s-ar fi transformat într-un „sinedriu al nelegiuiţilor” şi „sinagogă a celor ce viclenesc”. De altfel „ecumenicitatea” sau „tâlhăria” unui sinod nu este determinată de numărul şi de reprezentanţa celor ce participă, ci mai întâi de toate de hotărârile acestuia!
B. În consecinţă, toţi aceia care îi condamnă pe cei ce critică cele ale dialogurilor că ar fi - chipurile - împotriva dialogului, dacă nu calomniază şi ei, pervertind în mod conştient realitatea, fac o foarte mare greşeală!
Pentru că, NU! NU SUNTEM ÎMPOTRIVA DIALOGULUI! Nu există ortodox care să nege dialogul. Pentru că cel dintâi însuşi Hristosul nostru a dialogat cu păcătoşii. Dar, să fim atenţi, însuşi Hristosul nostru este Cel care în acelaşi timp a şi refuzat dialogul. A refuzat să dialogheze cu toate că a fost provocat. A refuzat să dialogheze cu Pilat, cu arhiereii marelui sinedriu şi cu regele Irod!
Suntem de acord deci cu dialogul, precum şi Domnul nostru! Însă ne opunem dialogului, precum însuşi Domnul nostru, atunci când nu sunt îndeplinite anumite condiţii clar definite de către Predania Bisericii. Aşadar suntem împotriva dialogului ca „joc fără rost”, conform plângerii formulate de Arhiepiscopul Stelian al Australiei - care a fost co-preşedinte (al Comisiei Mixte de Dialog) timp de 20 de ani - despre cum se desfăşoară acesta astăzi. Menţionez doar trei puncte:
1. Sfidarea sistematică a Predaniei bisericeşti prin rugăciunile în comun din ce în ce mai dezvoltate şi mai răspândite! Am depăşit simplele rugăciuni în comun şi mergem cu toată viteza spre co-liturghisiri – pentru moment nedepline (imperfecte)… şi ceea ce este cel mai rău: încercăm să impunem nelegiuirea noastră ca pe o lege a lui Dumnezeu (A se vedea opinia lui Feida despre rugăciunile în comun)!
2. Unii „profesionişti” (conform profesorului Veltsi) ai dialogului hotărăsc fără poporul lui Dumnezeu (laici şi clerici), şi chiar şi în lipsa Sinoadelor Bisericilor Autocefale.
De pildă: Şase Biserici Autocefale, adică aproape jumătate din Ortodoxie (!) (Patriarhia Ierusalimului, Biserica Serbiei, a Bulgariei, a Georgiei, a Greciei, a Cehiei şi Slovaciei) nu au participat, iar în sinod au şi condamnat textul înţelegerii de la Balamand (a VII – a întâlnire a Comisiei Mixte - 1993) ca inadmisibilă din punct de vedere ortodox, străină de Predania ortodoxă şi contrară hotărârilor Conferinţelor Panortodoxe (vezi Scrisoarea din 08.12.1994 a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei către Patriarhul Bartolomeu)! Şi cu toate acestea nu s-a sinchisit nimeni dintre „profesionişti”, iar dialogul continuă, cu urmarea că reprezentanţii ortodocşi consideră acest text valid şi bază de dezbatere în demersul dialogului! Acest comportament arată respect faţă de Sinoadele celor şase Biserici Autocefale? Sau acest comportament arată respect faţă de unitatea panortodoxă?!
3. În hotărârile panortodoxe se condamnă în mod repetat uniaţia. Şi totuşi la dialog participă şi … greco-catolicii! Unde este aşadar respectul faţă de hotărârile panortodoxe în cadrul dialogului, aşa cum se desfăşoară el astăzi?
Prin urmare cine dispreţuieşte hotărârile panortodoxe? Cei care exercită o critică pe motiv teologic sau cei care participă la „jocul fără rost”?
C. Unii au protestat deoarece, precum spuneau, „Mărturisirea de credinţă” îi…”dezbisericeşte” («εξωεκκλησιάζει», îi scoate în afara Bisericii)!
Dar să fim cu multă luare aminte toţi:
1. Nimeni să nu se neliniştească, să nu se tulbure, deoarece nimeni nu se „dezbisericeşte” printr-o semnătură! Oricâte semnături am aduna şi ale laicilor, şi ale clericilor, şi ale arhiereilor!
2. Nimeni însă să nu se liniştească că prin semnăturile sale -chipurile - ar putea să-i „dezbisericească” pe alţii şi astfel să scape de protestele lor! Orice reducere la tăcere a celuilalt punct de vedere nu poate fi acceptabilă azi nici în Biserică, nici în societatea noastră!
3. Fiecare dintre noi însă să privegheze, deoarece există pericolul de a se „dezbiserici” singur, nu „în mod automat” (!), ci „în esenţă”, din cauza cuvintelor şi a comportamentului său. Oficializarea „dezbisericirii” poate să întârzie sau chiar să nu fie exprimată în această viaţă! În cealaltă viaţă însă ce se va întâmpla?
Să nu uităm cazul Sfântului Maxim Mărturisitorul: un simplu monah a luptat pentru credinţă şi pentru predania Bisericii noastre cu aproape întreaga pentarhie (patriarhii Romei, Constantinopolului, Alexandriei şi Antiohiei), cu „Biserica” „oficială”, care căzuse în erezie! Niciunul nu a fost „dezbisericit”. Din contră, pe el l-au „dezbisericit” puternicii patriarhi ai lumii şi alţii şi a murit exilat! Dar după moartea lui vine Sinodul al VI – lea Ecumenic şi se întemeiază pe teologia simplului monah Maxim şi dă dreptate simplului monah Maxim şi cateriseşte, condamnă şi anatematizează ca eretici ŞAPTE PATRIARHI şi alţi episcopi!
Pentru istorie au fost condamnaţi:
Honoriu, papă al Romei!
Patru patriarhi ecumenici ai Constantinopolului: Serghie, Pir, Pavel al II – lea şi Petru!
Patriarhul Alexandriei Kir!
Patriarhul Antiohiei Macarie!
Episcopii Ştefan Polihronie şi Constantin!

D. La sfârşitul scrisorii sale, patriarhul ecumenic cere arhiepiscopului Atenei şi „respectabilei Ierarhii din jurul său ca în cel mai scurt timp posibil să ia o poziţie în mod oficial faţă de aşa-numita „Mărturisire de Credinţă” şi faţă de clericii care au semnat-o”!
Este de-a dreptul uimitor: De ce patriarhul ecumenic şi Sinodul din jurul său cer de la Biserica Greciei să ia o poziţie şi nu au luat-o ei înşişi „faţă de clericii care au semnat”, după cum s-a şi întâmplat mai demult cu pururea pomenitul Hristodulos? Ar fi evitat în felul acesta posibile probleme de unitate în interiorul Ierarhiei noastre!
Fără îndoială este foarte trist ca un Părinte să întâmpine neliniştea copiilor săi printr-o acţiune duşmănoasă şi să stea „împotriva…clericilor”, adică a copiilor săi! Foarte trist este ca Părintele să fie protagonistul dialogului în afara casei, cu toţi vecinii, cu cei de aproape şi cu cei de departe, şi să refuze sistematic să discute cu copiii săi rezervele lor justificate sau chiar nejustificate!
Este foarte trist să întreţină „Dialogul Teologic” cu eterodocşii şi să refuze să dialogheze teologic cu co-slujitorii Săi de aceeaşi credinţă în Trupul lui Hristos!
Este foarte trist să ceară luarea de măsuri „împotriva” copiilor săi – şi oare ce măsuri? Oare ale cenzurii prestabilite şi a reducerii la tăcere a celuilalt punct de vedere? Unde ne aflăm!?
Însă, vai acelui Părinte care dispreţuieşte strigătul de durere (agonie) al copiilor săi. El însuşi îşi zdruncină în conştiinţa sa autoritatea paternă. Şi să nu ne scape faptul că autoritatea paternă nu se impune prin reducerea la tăcere a criticii, ci este insuflată chiar şi copiilor „fără orânduială, obraznici”. Dacă lucrul acesta este valabil în paternitatea biologică, cu atât mai mult are aplicabilitate în cea duhovnicească!
Însă să fie tuturor foarte clar, că arhiereii, athoniţii şi ceilalţi egumeni cu obştile lor şi alţi clerici şi monahi şi laici din multe Biserici Ortodoxe care înaintea lui Dumnezeu şi a conştiinţei noastre, semnând „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului” ne exprimăm durerea şi dezacordul faţă de dispreţul sistematic al Predaniei noastre duhovniceşti care are loc în spaţiul ecumenist, suntem şi vom rămâne membri ai Bisericii noastre orice s-ar întâmpla! Chiar şi dacă Părinţii noştri ne produc amărăciune şi ne refuză paternitatea prin comportamentul lor, vom rămâne mădulare ale Bisericii noastre Ortodoxe!

Patra, 06.10.2009
Părintele A.K.G.

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)

NEAFECTAŢI ŞI INFLEXIBILI LA INTIMIDĂRI, AMENINŢĂRI ŞI ŞANTAJ

8.10.2009
Clerici şi monahi dau un răspuns la ameninţările Patriarhului Ecumenic printr-o scrisoare către Sfântul Sinod al Bisericii din Grecia, în care condamnă încercarea Fanarului de a interveni în treburile interne ale Bisericii Greciei.
În scrisoarea-răspuns către Patriarhul Ecumenic şi Mitropolitul Pergamului sunt enumerate o serie din acţiunile Patriarhului Ecumenic care au avut loc fără nici o hotărâre panortodoxă. Sunt condamnate intimidările şi ameninţările Patriarhului Ecumenic şi se stigmatizează „cunoscuta tactică a afurisirilor şi a condamnării colective, care nu acceptă a acorda drept la replică, care e incapabilă a accepta o altă opinie, care desfiinţează pe oricine ar încerca să o emită. Cunoscuta tactică, care se rezumă la convingerile cu forţa, conducere, călăuză, impunere totalitară şi sclavie bisericească”.
Se face referire la abandonarea problematicii Uniaţiei şi la acceptarea poziţiilor Vaticanului, precum şi la întrunirea viitoare a Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic, ce va avea loc peste puţine zile în Cipru.
În cele din urmă, se declară categoric că monahii, clericii şi credinciosul popor vor continua să lupte pentru păzirea neprihănitei Credinţe Ortodoxe, rămânând „neafectaţi şi inflexibili la intimidări, ameninţări şi şantaje”.

Textul întreg al scrisorii are următorul conţinut:

8 octombrie 2009

Către Respectabila Ierarhie a Bisericii Greciei


Preafericite,
Înaltpreasfinţiţi şi Sfinţi Arhierei,


În ultimele zile şi cu prilejul Adunării în Cipru a plenului Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic dintre ortodocşi şi romano-catolici, se pregăteşte din partea Patriarhiei Ecumenice o încercare de ponegrire, de calomniere, de intimidare şi reducere la tăcere a tuturor acelora care şi-au exprimat în ultima perioadă împotrivirea la deschiderile ecumeniste actuale şi la demersul Dialogului Teologic.
Această încercare a luat o expresie oficială în două scrisori: una a Sanctităţii Sale, Patriarhul ecumenic, kir Bartolomeu, către Preafericitul Arhiepiscop al Atenei şi a toată Grecia, kir Ieronim, şi una a Înaltpreasfinţitului Mitropolit Ioan de Pergam către toţi Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi ai Bisericii Greciei.
În ambele scrisori se observă elemente ale unei tactici de intervenţie şi de penetrare în problemele interne ale Bisericii Greciei, de dezorientare şi de raportare selectivă la fapte şi hotărâri, precum şi o totală lipsă de argumente şi de motive întemeiate.
Din stilul şi conţinutul scrisorilor rezultă o depreciere la adresa Bisericii Greciei, a Înaltpreasfinţiţilor Mitropoliţi ai Ei, a clericilor şi monahilor Ei, a profesorilor Ei de Teologie şi a poporului Ei credincios. Pe toţi aceştia îi consideră vinovaţi de „tendinţe zelotiste”, dispoziţie schismatică, lipsă de informare, „neglijenţă”, „nerespectare a hotărârilor sinodale”, „patimă, fanatism sau mania auto-afirmării”.
Este cunoscută tactica afurisirilor şi a condamnării comune, care nu înţelege a acorda dreptul la replică, care e incapabilă în a accepta o altă opinie, care desfiinţează pe oricine ar încerca să o emită. Cunoscuta tactică, care se rezumă la convingerile cu forţa, conducere, călăuză, impunere totalitară şi sclavie bisericească. Este evidentă dispoziţia celor doi înalţi demnitari de a interveni în problemele interne ale Bisericii Greciei. Prin catalogări şi sugestii necuvenite, prin şantaje şi ameninţări indirecte se încearcă conducerea şi manipularea ierarhilor şi urzirea artificială a hotărârii lor.
Biserica Greciei este chemată în felul acesta să-i condamne în esenţă pe propriii Ei episcopi, pe clericii Ei, pe monahii Ei şi pe poporul Ei credincios, care au semnat şi continuă să semneze „Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului”, de vreme ce, conform Patriarhul Ecumenic, „necondamnând, dar acceptând prin tăcere... creează problematizare (nelinişte) nu doar turmei Ei, ci şi celorlalte Biserici Ortodoxe care sunt în comuniune cu Ea”. Dacă Biserica Constantinopolului ar fi avut o turmă sensibilă la evenimentele ecumeniste, ar fi înfruntat aceleaşi nelinişti şi aceleaşi bune problematizări. Biserica tradiţională a Greciei nu numai că nu creează probleme comuniunii cu celelalte Biserici Ortodoxe, ci pe Ea şi pe forţele Ei teologice sănătoase şi viguroase se sprijină întotdeauna fraţii noştri de aceeaşi credinţă, după cum s-a putut observa şi din larga primire interortodoxă a „Mărturisirii”.
Şi ne întrebăm cu durere în suflet, dacă Patriarhul Ecumenic a luat în calcul vreodată nu doar problematizarea, ci durerea profundă, deznădejnea şi marea sminteală pe care o provoacă el însuşi şi conformarea cu ereticii în turma ortodoxă.
Critică textul „Mărturisirii de Credinţă” cum că în el – chipurile – „există sămânţa schismei”. Şi ne întrebăm: cum prezintă cu atâta uşurinţă drept schismatice cele proprii credinţei noastre? Sunt schismatici Sfinţii şi Părinţii Bisericii noastre, care au legiuit şi au dogmatizat Adevărul şi scumpătatea Credinţei noastre Ortodoxe? Nu cumva aceasta confirmă inadmisibila teză mai veche a Patriarhului, conform căreia strămoşii noştri, care ne-au lăsat ca moştenire schisma, au fost victimele nefericite ale şarpelui-începătorul răutăţii şi se află deja în mâinile lui Dumnezeu, Dreptul Judecător? (Επίσκεψις, 30.11.1998).
În ambele scrisori se invocă continuu hotărârile panortodoxe, referitoare la continuarea Dialogului Teologic cu eterodocşii. Aceste hotărâri nu au fost puse la îndoială niciodată de către cei ce critică ecumenismul, cu toate că, desigur, ele nu constituie o descoperire divină şi nici nu au o putere mai mare decât hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi decât învăţătura şi conştiinţa dogmatică a Bisericii.
Critica exercitată se referă în principal la deschiderile, acţiunile şi textele care nu s-au făcut în baza vreunei hotărâri panortodoxe şi nu au fost girate sinodal niciodată, ci, dimpotrivă, au fost întâmpinate negativ de partea ortodoxă. Este vorba despre punerea în practică şi acceptarea de facto a panereziei ecumenismului.
În scrisoarea sa către Preafericitul Kir Ieronim, Patriarhul Ecumenic susţine: „contactele cu eterodocşii sunt aprobate prin hotărâri sinodale de către toate Bisericile Ortodoxe.
Şi se pune întrebarea:
Care hotărâri sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea Patriarhului Ecumenic la liturghiile catolice de la Vatican?
Care hotărâri sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea ereziarhului Papă la Dumnezeiasca Liturghie ortodoxă şi schimbarea sărutului liturgic cu Patriarhul Ecumenic?
Care hotărâri sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea la rugăciunile în comun şi la actele de cult cu eterodocşii?
Care hotărâri sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au făcut acceptabile pentru partea ortodoxă teoriile eretice ale ramurilor, Bisericilor surori, celor doi plămâni, a acceptării botezului eterodocşilor?
Care hotărâri sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au recunoscut Vaticanul drept Biserică şi pe Papă drept episcop canonic, coresponsabil pentru păstorirea creştinilor?
Invocarea insistentă a hotărârilor sinodale şi retranşamentul în ele face cu totul lipsită de credibilitate argumentaţia celor două scrisori, de vreme ce - după cum se dovedeşte, multitudinea acestor acţiuni ale lor au fost realizate în lipsa, peste sau chiar contra unor hotărâri sinodale.
Semnalăm şi cunoscuta tactică a liniei duble de plutire. O linie foarte ortodoxă în cadrul Conferinţelor Panortodoxe şi în călătoriile prin Mitropoliile Greciei şi în Sfântul Munte şi o altă linie ecumenistă în contactele cu eterodocşii. Nu ceea ce este da, da şi ceea ce este nu, nu; ci uneori da, alteori nu.
De pildă, hotărârile celei de a III-a Conferinţe Panortodoxe Presinodală (1986) pe care o invocă Patriarhul Ecumenic, au fost încălcate în mod repetat într-un asemenea măsură, încât de-acum ele constituie o literă goală.
Menţionăm ca pe un exemplu semnificativ textul final al celei de-a IX-a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Porto Alegre, care a fost semnat în comun şi cu reprezentanţii ortodocşi şi în care se declară că „mărturisim Biserica cea Una, Sfântă, Universală şi Apostolică, după cum este mărturisită Ea de către Simbolul niceo-constantinopolitan (381). Orice biserică (notă: care participă în Consiliul Mondial al Bisericilor) este Biserica Universală, şi nu doar o parte a Ei. Fiecare biserică este Biserica Universală, dar nu în integralitatea ei. Fiecare biserică îşi desăvârşeşte universalitatea ei, atunci când este în comuniune cu celelalte biserici” (Porto Alegre, februarie 2006).
În tot ceea ce priveşte Dialogul Teologic Bilateral cu romano-catolicii, în cadrul Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic, este evidentă abaterea de la hotărârile şi angajamentele panortodoxe. Este semnificativ că memoriile Întâistătătorilor ortodocşi pe care le invocă doar selectiv Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Pergam, pun ca şi condiţie pentru continuarea Dialogului şi schimbarea tematologiei lui, condamnarea anterioară substanţială a Uniaţiei.
Desigur că problema Uniaţiei nu a fost dezbătută nici la Belgrad în 2004, nici la Ravenna în 2007 în cadrul întrunirilor respective ale Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic. Mai mult, în Textul de la Ravenna se face o delimitare indirectă, dar foarte evidentă, între tema Uniaţiei şi ceea ce se dezbate în faza prezentă a Dialogului. Textul de la Ravenna menţionează: „Din anul 1990 până în anul 2000, tema principală care a fost dezbătută de Comisie a fost cea a „Uniaţiei” (Textul de la Balamand din 1993, Baltimore, 2000), temă pe care o vom examina mai departe în viitorul apropiat. În prezent, depăşim această temă care s-a expus la sfârşitul Textului de la Valaam şi studiem teme referitoare la comuniunea bisericească, sinodalitate şi autoritate”.
Lăsăm la o parte inadmisibila şi provocatoarea trecere sub tăcere şi absenţă la Ravenna a condamnării Uniaţiei prin hotărârea plenului la Freising (Monaco, 1990), care dovedeşte cât de lipsiţi de credibilitate sunt reprezentanţii Vaticanului la Dialog, pentru că unele hotărâri sunt acceptate, iar altele sunt respinse, „scriindu-ne” – conform zicalei – „la încălţămintea lor mai veche” şi observăm că este un pretext şi un subterfugiu al Mitropolitului de Pergam faptul că tema Uniaţiei se va dezbate în curând, în cadrul dezbaterii temei referitoare la primatul papal. Tema Uniaţiei se părea că s-a definitivat prin hotărârea de la Freising (Monaco), unde ortodocşii şi romano-catolicii au semnat condamnarea Uniaţiei. Ar trebui să se ruşineze şi nu să atace cei care au umilit Ortodoxia la Balamand, în Liban (1993), unde, în absenţa a şase Biserici Autocefale (Ierusalim, Serbia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Cehoslovacia) am fost atraşi spre o nouă şi inutilă dezbatere despre Uniaţie, prin care, la pretenţia Vaticanului, am anulat hotărârea de la Monaco (1990), am disculpat Uniaţia şi, ceea ce este mai rău, am mers mai departe spre cedări serioase în temele credinţei; am egalizat acolo eclesiologic „Biserica Romano-Catolică” cu cea Ortodoxă, negând că Biserica Ortodoxă este cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Şi doar acest lucru ar fi trebuit să astupe gura şi să reţină condeiul celor care îndrăznesc să vorbească despre respectarea hotărârilor sinodale, hotărâri pe care le-au încălcat sistematic. Mai mult, continuăm să acceptăm Uniaţia ca partener co-vorbitor în cadrul Dialogului.
Iar în tot ceea ce priveşte integral Textul de la Ravenna care a primit critici foarte dure din partea ortodoxă, deoarece cedează eclesiologia ortodoxă ereticilor, până astăzi nu a existat nici măcar o dezbatere, informare, hotărâre sau aprobare la nivel sinodal din partea Bisericii Greciei.
La ce hotărâri panortodoxe se referă cei doi demnitari, când nu există nici măcar aprobări sinodale ale Bisericii Greciei referitoare la cele zece texte ale întrunirilor anterioare ale Comisiei Mixte?
Cum se va duce trimisul sinodal al Bisericii Greciei să participe la redactarea noului Text al Comisiei, când nu a fost aprobat sinodal cel anterior, care desigur constituie şi baza Dialogului prezent? Ce credibilitate poate să aibă un astfel de Dialog (sub copreşedenţia Înaltpreasfinţitului Mitropolit de Pergam), când el este indiferent faţă de aprobarea sinodală a concluziilor lui de către Bisericile Ortodoxe Locale care participă la el?
De ce protestează împotriva „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului”, care constituie o participare sinodală a pleromei Bisericii, pe care ar fi trebuit să o caute şi nu să o afurisească? Aceasta nu înseamnă eclesiologie ortodoxă, ci ierokratia (sfânta autoritate) papală.
Această ierocratică „autoritate şi aprobare a hotărârilor sinodale” o apără Mitropolitul de Pergam şi acesta este „riscul eclesiologic (provocarea eclesiologică)” pentru care se nelinişteşte?
Întrebarea ce urmează este într-adevăr necruţătoare. Însă nu aşa cum o perverteşte Mitropolitul de Pergam încheindu-şi scrisoarea, în care se întreabă dacă „Există Ortodoxie şi dogme ale credinţei în afara hotărârilor sinodale?”, ci precum este valabil în realitate. Adică: Există hotărâri sinodale în afara Ortodoxiei şi a dogmelor credinţei?
Aceasta este adevărata provocare: păzirea Adevărului şi a scumpătăţii Neprihănitei noastre Credinţe Ortodoxe, exprimate sinodal de către Preasfânta noastră Biserică în cadrul funcţionalităţii Ei neîmpiedicate de Biserică Ortodoxă Locală Autocefală.
Această provocare nu vom înceta, prin harul lui Dumnezeu, a o apăra şi a o păzi neafectaţi şi inflexibili în faţa intimidărilor, ameninţărilor şi şantajelor. Problematizarea celor doi Înalţi epistolografi este neîntemeiată. Eclesiologia ortodoxă este atacată de tendinţe ierocratice, care ignoră pleroma Bisericii din dispreţ faţă de Predania ierocanonică şi patristică, după cum a fost ea definită şi formulată în cadrul Sinoadelor Ecumenice şi Locale cu privire la poziţia noastră în faţa ereticilor, dar şi de implicarea puternică şi nelimitată, relativ recentă, în problemele Bisericii Autocefale a Greciei.
Cu încredere în respectabila Ierarhie a Bisericii noastre, rugăm filial pe Preafericitul Arhiepiscop şi pe Înaltpreasfinţiţii Arhipăstorii noştri să hotărască şi să se poziţioneze sinodal, prin luminarea Sfântului Duh şi să odihnească în Hristos turma lor, care se nelinişteşte de lipsa de informare, aşteptând glasul Mamei ei -Biserica.

Cu profund respect,
Sinaxa Clericilor şi Monahilor:

Arhimandritul Markos Manolis, Întâistătătorul duhovnicesc al „Uniunii Ortodoxe Panelenice”
Arhimandritul Hrisostomos Pihos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Longobarda
Arhimandritul Athanasios Anastasiou, Egumenul Sfintei Mănăstiri Marea Meteoră
Arhimandritul Maximos Karavas, Egumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Paraschevi din Milohorios-Ptolemaida
Arhimandritul Theoklitos Volkas, Egumenul Sfintei Sihăstrii a Sfântului Arsenie Capadocianul, Halkidiki
Arhimandritul Grigorios Hatzinikolau, Egumenul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi din Ano Gatzeas, Volos
Arhimandritul Sarantis Sarantos, preot slujitor la Sfânta Biserică a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu din Amarousios, Attika
Protopresbiterul Gheorghios Metallinos, profesor emerit al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Atena
Protopresbiterul Theodoros Zisis, profesor emerit al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Tesalonic
Gheron Ieromonah Evstratios Lavriotul
Presbiterul Anastasios Gotsopulos, preot slujitor la Sfânta Biserică a Sfântului Nicolae din Patra.

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://orthodoxia-pateriki.blogspot.com/)

A DOUA SCRISOARE A PROFESORULUI TSELENGHIDIS CĂTRE SFÂNTUL SINOD

(UN RĂSPUNS INDIRECT LA SCRISOAREA MITROPOLITULUI DE PERGAM )

UNIVERSITATEA ARISTOTELICĂ
DIN TESALONIC
FACULTATEA DE TEOLOGIE
SECTORUL: TEOLOGIE
TESALONIC, 05.10.2009
CATEDRA DE TEOLOGIE
DOGMATICĂ
PROFESOR:
DIMITRIOS TSELENGHIDIS
54124 TESALONIC
TELEFON BIROU: 2310-996957
TELEFON DOMICILIU: 2310-342938

Către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei
Ι. Γενναδίου 14
115 21 Αθήνα


Notificare: Către toţi ierarhii Bisericii Greciei

Preafericite Sfinte Preşedinte,
Înalt Preasfinţiţilor Arhierei,

Prin scrisoarea din 10.09.2009, m-am adresat Dumneavoastră, conform rânduielii canonice a Bisericii noastre, pentru a Vă expune ca ultim membru al ei punctul meu de vedere asupra Dialogului Teologic Bilateral în discuţie, ce va avea loc între ortodocşi şi romano-catolici în Cipru, în octombrie anul curent.
Cu uimire însă m-am încredinţat că anumite persoane ecleziastice, care nu aparţin Bisericii Greciei şi conduc Comisia Dialogului Teologic mai sus numit, s-au resimţit în mod deosebit şi una dintre ele a trecut în mod inutil la distorsionarea adevărului pe care l-am exprimat. Mai precis, cererea mea rezonabilă şi evidentă de a hotărî sinodal Biserica Greciei asupra temei care se va dezbate în Cipru, a fost prezentată distorsionat. S-a susţinut cum că eu –chipurile - „strig că Ortodoxia este în pericol, deoarece Întâistătătorii care o păstoresc nu împărtăşesc părerea mea”. Cu siguranţă cele pe care le-am susţinut atunci sunt expuse în scris înaintea Voastră, precum şi toate câte susţine reclamantul. Aş fi putut desigur să-mi expun opiniile în ziare, în periodice şi în mijloacele de comunicare în masă. Dar evident din motive ecleziologice am dorit să mă adresez Dumneavoastră, după cum prevede rânduiala ecleziastică.
Având desăvârşită încredere fiască în Duhul discernământului care vă însufleţeşte, las iubirii Voastre să distingeţi care este în ultimă instanţă adevărul. Însă pentru a evita unele posibile răstălmăciri, sunt dator pentru încă o dată să ofer smerit explicaţiile plauzibile de mai jos concentrându-mă pe esenţa temei:

1. Cauza trimiterii scrisorii mele din 10.09.2009.

În scrisoarea amintită mai sus explicam de ce v-am trimis-o. Adică: luând legătura cu unii arhierei pentru a afla „dacă Biserica Greciei a dezbătut sinodal şi a luat o poziţie vizavi de Dialogul Teologic Bilateral în discuţie referitor la primatul papal, mi-au răspuns că nu cunoşteau întreaga problematică. Astfel, am considerat util să vă scriu”, pe de-o parte, şi ei înşişi mi-au propus să mă adresez Dumneavoastră, dar şi eu personal am simţit-o ca pe o datorie ce-mi revine.
Este adevărat că mi-a provocat o profundă neplăcere acest fapt, că ierarhii noştri nu cunoşteau cele ce se întâmplă. Aşadar m-am întrebat de ce unii îi ţin pe arhierei în ignoranţă şi de ce nu revendică informarea sinodului şi hotărârea lui în teme atât de serioase ale Bisericii întregi.

2. Cererea mea.

După cum V-aţi încredinţat, cererea mea, care a fost depusă înaintea Dumneavoastră, era foarte precisă. Cu alte cuvinte, în legătură cu Comisia Mixtă Internaţională asupra Dialogului Teologic dintre ortodocşi şi romano-catolici în Cipru, în mod esenţial, am amintit că rânduiala canonică a Bisericii impune:
a) tema să fie adusă la cunoştinţă respectabililor noştri ierarhi.
b) tema să fie supusă dezbaterii Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei, pentru a fi discutată; în baza planului (proiect) existent al Comisiei, Ierarhia să ia o poziţie şi să emită propunerea sa sinodală.
Şi, în final
c) reprezentantul Bisericii Greciei să ducă în Cipru poziţia ei sinodală, iar el însuşi să se mişte în cadrele hotărârilor acesteia.

Aceasta a fost unica mea cerere mai elaborată, conform cu ecleziologia şi rânduiala canonică a Bisericii noastre. M-am încredinţat însă cu uimire că „cercurile” cunoscute, care conduc Dialogul Teologic, dar nu aparţin Bisericii Greciei, în loc să se bucure şi să laude un simplu credincios care respectă rânduiala canonică a Bisericii şi cere ca aceasta să fie pusă în aplicare printr-o poziţie sinodală a Bisericii Greciei, s-au dedat la o luptă de descurajare a împlinirii acestei cereri. Au intervenit în treburile interne ale Bisericii Greciei folosind argumente mincinoase cu o dispoziţie calomniatoare la adresa mea, susţinând că – chipurile, sunt indiferent şi – în consecinţă – nu mă supun actelor sinodale (semnate) ale Întâistătătorilor Bisericilor, sau că – chipurile - strig că Ortodoxia este în pericol, deoarece Întâistătătorii ce o păstoresc nu împărtăşesc opinia mea. Din nefericire, toate acestea ei le spun în clipa în care eu cer ca ierarhii Bisericii noastre să hotărască în mod sinodal.
Aşadar, în mod rezonabil mă întreb referitor la poziţia lor: toţi aceia care mă judecă au limitat metodologia Dialogului Teologic doar la nivelul Întâistătătorilor? De aceea arată o astfel de reacţie doar la cererea unui simplu credincios, care cere ca Biserica să se exprime sinodal? Aceia care vorbesc despre ecleziologie şi pun ca temă a dialogului teologic ecleziologia, învinovăţesc credinciosul care acţionează ecleziologic şi care cere punerea în practică a acestei ecleziologii de către Biserica sa, deoarece doreşte ca arhiereii să fie informaţi şi să hotărască în consecinţă în mod sinodal? Cum se explică atâta frică pentru deplina punere în aplicare şi funcţionare a instituţiei sinodale a Bisericii? Doresc cumva în locul acestuia (a Sinodului) vreun oarecare „sistem al Întâistătătorilor”?
Până în prezent au avut loc zece întruniri ale Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialog Teologic (în Patmos-Rodos, în Monaho, în Hania, la Bari, la Noul Valaam, la Freissing, la Balamand, la Baltimore, la Belgrad şi la Ravenna). Când temele acestor întruniri ale Comisiei Mixte Internaţionale au fost puse în atenţia Corpului Ierarhiei Bisericii Greciei, pentru a lua o poziţie faţă de ele în mod sinodal? Când reprezentantul Bisericii Greciei a participat la întrunirile Comisiei Mixte Internaţionale având în minte şi în mâinile sale hotărârea sinodală a Bisericii sale, pe care a reprezentat-o şi a expus-o? Dar, dacă pentru vreuna din aceste întruniri nu a existat o hotărâre sinodală, care hotărâre a reprezentat-o şi a expus-o reprezentantul Bisericii Greciei? Dacă însă astfel stau lucrurile şi arhiereii noştri se află în necunoştinţă de toate câte s-au întâmplat, cum se mai susţine că dialogul se desfăşoară nu prin acţiunile anumitor persoane sau Biserici, ci prin hotărârile - fără excepţie - ale tuturor Bisericilor Autocefale şi Autonome?

Preafericite Sfinte Întâistătător al Bisericii noastre,

Înalt Preasfinţiţilor Arhierei,

Ca un smerit membru al Bisericii Greciei, nici nu învinovăţesc pe nimeni, nici mult mai mult nu vreau să-mi impun opinia mea personală. Singurul lucru, asupra căruia arăt interes, este hotărârea sinodală a Ierarhiei Bisericii noastre asupra întrunirii Comisiei Mixte Internaţionale în Cipru. Pentru mine aceasta este în mod esenţial ceea ce cer. Părerile persoanelor care conduc Dialogul, dar şi ale Întâistătătorilor Bisericilor, îmi sunt respectabile doar ca păreri personale şi nu ca păreri care sunt împărtăşite de întregul Bisericii. De aceea, voi şi aştepta smerit ca Biserica noastră să se exprime în Duhul Sfânt, sinodal şi liber, referitor la întrunirea din Cipru, şi nu sub stări de presiune pe care le creează anumiţi factori, care nu aparţin Bisericii noastre Locale. Aceşti factori, în timp ce pe de-o parte arată că sunt deranjaţi, când reclamăm luarea unei hotărâri sinodale, pe de altă parte, indirect, dar evident, ne dau impresia că vor să impună linia lor directoare.
Permiteţi-mi să închid scrisoarea mea cu adevărul ecleziologic subînţeles. Biserica Ortodoxă este aceea pe care o mărturisim în Simbolul Credinţei drept „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Biserica Greciei este autocefală şi va trebui în mod liber şi neinfluenţată să se exprime sinodal.



Cu profund respect,
sărut dreapta Dumneavoastră,
Dimitrios Tselenghidis,
Profesor al Facultăţii de Teologie
din cadrul Universităţii Aristotelice

P.S.: Sunt la dispoziţia respectabilei Ierarhii pentru orice explicaţie.

(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://orthodoxia-pateriki.blogspot.com/)

PROTOPREZBITER TEODOROS ZISIS: FOTIS KONTOGLU RĂSPUNDE PATRIARHULUI BARTOLOMEU

„Discutăm cu ereticii de zeci de ani şi suntem reticenţi în a discuta cu fraţii noştri ortodocşi? Va fi un prilej bun, chiar şi într-un dialog public televizat sau în oricare alt spaţiu, să dialogheze şi ortodocşii cu ecumeniştii de pe picior de egalitate, cu acelaşi număr de vorbitori şi cu un auditoriu liber, să ni se dea acces liber la posturile de radio şi la canalele de televiziune ale Bisericii, din care a fost exclus cuvântul ortodox patristic cu intervenţii de sus. De ce se tem de adevăr?”

Sanctitatea Voastră, aici şi acum, dialog public...
(Aveţi curajul?)

1. Patriarhul s-a contaminat din îmbrăţişarea Papei.

Toţi aceia care îl cinstesc şi îl apreciază pe Fotie Kontoglos ştiu că el nu a fost doar un excepţional iconograf, care a revigorat iconografia bizantină în faţa pericolului dispariţiei ei din cauza artei renascentiste apusene; nu a fost doar excepţionalul literat, recunoscut şi înainte de întoarcerea sa la linia ortodoxă patristică. Există şi o a treia latură care întregeşte icoana sa, o a treia dimensiune, pe care o prezintă foarte frumos fericitul întru adormire stareţ Teoklitos Dionosiatul, în cartea sa „Fotis Kontoglu în cea de-a treia lui dimensiune ”. Fotis Kontoglu, în afară de iconograf şi literat, este de asemenea şi un mărturisitor al Credinţei Ortodoxe, pe care a susţinut-o, a apărat-o cu o mulţime de articole, dar şi cu scrierea unei cărţi speciale: „Ce este Ortodoxia şi ce este papismul?” , atunci când papismul, la începutul anilor 1960, avându-i aliaţi pe filocatolicul patriarh Athenagora, mulţi profesori ai Facultăţilor de Teologie şi un număr mare de episcopi, a încercat să distrugă Ortodoxia, să reuşească ceea ce a urmărit de veacuri şi continuă să urmărească consecvent şi astăzi.
Fotis Kontoglu s-a grăbit să se alăture bătrânului Arhiepiscop al Atenei, Hrisostomos al II-lea Hatzistavros (1962-1967), care s-a opus puternic planurilor şi deschiderilor lui Athenagora. Prin articolele sale dorea să lumineze pleroma ortodoxă, pe care păstorii năimiţi încercau s-o predea lupului papismului. În afara cărţii lui pomenite mai sus, circulă şi cartea sa „Antipapika” („Împotriva papalităţii”), o colecţie de scrisori deschise şi de articole care au fost publicate în „Orthodoxos Typos” între anii 1963-1970 şi au fost publicate de către editurile omonime în 1993, sub îngrijirea unui alt mărturisitor al Ortodoxiei, profesorul bizantinolog Constantinos Cavarnos.
Fotis Kondoglu nu a întârziat cu un limbaj curajos şi tăios să-l mustre chiar pe patriarhul Athenagora însuşi şi pe mulţi arhierei ai Tronului Ecumenic, care, deşi cunoşteau bine ce fel de vipere se ascund în lojele întunecate ale Vaticanului şi câte nenorociri a suferit Ortodoxia noastră din partea severilor fraţi buni ai Romei , se grăbesc să supună Biserica Ortodoxă papei, divizând turma ortodoxă, care încearcă o repulsie doar la gândul că Patriarhul Ecumenic s-a îmbrăţişat cu papa şi s-a contaminat de această urâciune a ne-cinstirii .

2. Contaminarea ecumenistă a avansat

Din îmbrăţişarea contaminată a patriarhului Athenagora cu papa Paul al VI – lea, în ianuarie 1965 la Ierusalim, au trecut deja 44 de ani. Contaminarea a avansat acum mult mai mult. Schismatica şi eretica biserică a Romei este recunoscută acum ca biserică-soră cu taine valide şi har mântuitor; marile şi enorm de multele rătăciri eretice ale ei care au fost combătute de către marii Sfinţi Părinţi - Fotie cel Mare, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Marcu Evghenicul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Athanasios din Paros, Sfântul Nectarie al Pentapolei şi de mulţi alţii, acum sunt concepute ca diferenţe legale care nu au nevoie de corectare. Sfintele Canoane care interzic rugăciunile în comun cu ereticii sunt distorsionate ermineutic şi lipsite de legitimate fiind prezentate ca nevalabile pentru epoca actuală, iar papa, în loc să fie anatematizat conform cu Predania şi sfatul Sfântului Cosma Etolianul: „Pe papa să-l blestemaţi!”, este primit în Biserica Patriarhală a Sfântului Gheorghe, tămâiat şi binecuvântat cu tropare şi imne ca un sfânt, co-prezidează (şezând în tronul arhieresc – n.tr.) în Dumnezeiasca Liturghie Ortodoxă şi purtând omofor schimbă sărutul liturgic cu patriarhul şi rosteşte „Tatăl nostru”. Sfânta Predanie canonică şi patristică a fost călcată în picioare şi nimicnicită, prin fapte şi acte, după ce mai înainte, într-un text patriarhal, Sfinţii Părinţi mărturisitori care au salvat Ortodoxia de papism au fost catalogaţi drept organe ale şarpelui începătorul răutăţii, adică ale diavolului, având nevoie de rugăciunile noastre şi de mila lui Dumnezeu .


3. În loc să-şi pună probleme s-au simţit ofensaţi şi ameninţă

Pentru această evoluţie, neliniştindu-se şi nevoindu-se, ca şi Fotis Kontoglu, care astăzi, dacă ar fi trăit, ar fi scris texte polemice de apărare a credinţei mult mai dure, noi, membrii unei sinaxe atipice de clerici şi monahi, am alcătuit un text teologic trezvitor şi serios – cunoscut de acum panortodox, şi anume „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”, care a fost primită cu entuziasm de către pleroma ortodoxă din întreaga lume şi sperăm să rămână de acum înainte şi un text simbolic ecumenic (adică universal) al Bisericii Ortodoxe. Ne-am bucurat pentru că a avut o acceptare ecumenică (universală). Însă nu ne aşteptam să deranjeze atât de mult şi să mânie pe susţinătorii panereticului ecumenism. Ne aşteptam ca ei să-şi pună probleme, să considere cele scrise ca pe o expresie a neliniştii frăţeşti, să le reorienteze gândirea că se poate să avem dreptate noi care ne neliniştim şi că ei se află pe un drum greşit. Să încerce apoi printr-un cuvânt teologic la fel de trezvitor şi serios să demonteze tezele din Mărturisire şi să ne să dovedească greşelile. De altfel, diferenţa dintre un ortodox şi un eretic este următoarea: pe de o parte ortodoxul recunoaşte greşelile care i se dovedesc şi se aşează pe drumul cel bun, pe când ereticul în mod egoist crede că este infailibil, ca şi papa, şi continuă să meargă pe drumul cel rău în rătăcire. Siguranţa şi încredinţarea noastră asupra corectitudinii tezelor noastre se întemeiază pe faptul că nu inovăm, nu formulăm învăţături noi, sau dogme noi, nu adăugăm, nici nu scoatem, ci în mod neclintit urmăm toate câte ne-au fost predate de Sfinţii Părinţi.
Aşadar, în loc să-şi pună probleme şi să se reevalueze pe ei înşişi au început să se exprime jignitor la adresa alcătuitorilor şi semnatarilor „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului”, având în frunte pe Patriarhul Ecumenic Kir Bartolomeu, care în predica sa de duminică, 29 august, din Sfânta Biserică a Sfântului Ioan Înaintemergătorul din Constantinopol, s-a referit la „Mărturisirea de Credinţă”, al cărei înţeles l-a răstălmăcit şi l-a distorsionat. Printre toate câte a spus, a asigurat şi a anunţat următoarele: „În curând vor primi răspunsul corespunzător din partea Patriarhiei Ecumenice, deoarece aceste lucruri sunt inadmisibile”.

4. Lucrurile inadmisibile sunt în tabăra ecumeniştilor

Cu neîmpuţinatul şi crescândul respect către demnitatea de Patriarh al Neamului, respect motivat de împrejurările istorice nefavorabile, din care cu siguranţă va ieşi, dar nu aliindu-se cu liderii lumii din acest veac şi vânzând definitiv moştenirea Ortodoxiei, ci prin mâna cea puternică a Celui Preaînalt, care înalţă fruntea creştinilor ortodocşi conform rugăciunii liturgice din rânduiala Utreniei, şi cu ajutorul cel din ceruri şi mijlocirea tuturor Sfinţilor Părinţi, cu precădere a Martirilor şi Mărturisitorilor Credinţei, semnalăm că lucrurile inadmisibile trebuie căutate în altă parte şi nu în „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului” care întru-totul este patristică şi ortodoxă. Am fi putut, inspirându-ne din istoria recentă a ecumenismului, să expunem un catalog fără număr de fapte şi cuvinte inadmisibile ale ecumeniştilor, pe care deja îl pregătesc membri ai Sinaxei Clericilor şi Monahilor. Subliniem în mod doveditor doar câteva, foarte puţine din ele: Este un lucru inadmisibil acceptarea Romei eretice drept Biserică soră. Este un lucru inadmisibil recunoaşterea botezului catolicilor. Sunt inadmisibile hotărârile Comisiei Mixte de Dialog dintre ortodocşi şi romano-catolici de la Balamand, Liban 1993, care disculpă uniaţia şi transformă papismul în Biserică. Sunt inadmisibile textele de la Porto Alegre, de la Elounta şi Ravenna. Sunt inadmisibile rugăciunile cu ereticii. Sunt inadmisibile căsătoriile mixte şi prezenţa naşilor eretici la Taina Botezului. Este inadmisibilă toleranţa participării ereticilor până şi la Taina Dumnezeieştii Euharistii, fără ca cei ce o acordă să fie pedepsiţi, dar cei care se nevoiesc în mod ortodox sunt afurisiţi şi pedepsiţi. Este un lucru inadmisibil dispreţuirea şi relativizarea Sfintelor Canoane, şi nu doar inadmisibil, ci şi blasfemiator a considera că Sfinţii Părinţi, care chipurile au provocat schisma, sunt victime ale şarpelui - începătorul răutăţii. Este un lucru inadmisibil contrafacerea tradiţiei sinodale a Bisericii prin comisii presinodale şi preparatoare, care lucrează de zeci de ani în izolare şi în ascuns, şi prezentarea hotărârilor luate de mai înainte ca chipurile hotărâri panortodoxe. Voi încheia însă aici, pentru că şirul lucrurilor inadmisibile ale ecumeniştilor este fără de sfârşit.

5. Răspunsul teologic este bine primit; netemători la ameninţări

În ceea ce priveşte anunţul patriarhal că în curând vom primi răspunsul corespunzător din partea Patriarhiei Ecumenice nu vrem să-l înţelegem ca pe o ameninţare din lipsa de măsuri disciplinare şi judecătoreşti, ci ca pe un răspuns cu teze şi argumente teologice, ca pe o deschidere a unui dialog teologic, pe care îl aşteptăm cu bucurie. Discutăm cu ereticii de zeci de ani şi suntem reticenţi în a discuta cu fraţii noştri ortodocşi? Va fi un prilej bun, chiar şi într-un dialog public televizat sau în oricare alt spaţiu, să dialogheze şi ortodocşii cu ecumeniştii de pe picior de egalitate, cu acelaşi număr de vorbitori şi cu un auditoriu liber, să ni se dea acces liber la posturile de radio şi la canalele de televiziune ale Bisericii, din care a fost exclus cuvântul ortodox patristic cu intervenţii de sus. De ce se tem de adevăr?
Dacă totuşi răspunsul patriarhului ecumenic presupune izgoniri şi ameninţări judecătoreşti, trebuie să se ştie că nu va putea să îngenuncheze gândirea luptătorilor convinşi, precum o dovedeşte pe larg Istoria Bisericească, cu excepţia poate a unor foarte puţini laşi şi oportunişti, care sunt purtaţi în dreapta şi în stânga ca nişte trestii clătinate de vânt, supunându-se la prima presiune şi ameninţare. Închipuiţi-vă ce s-ar fi întâmplat, dacă s-ar fi pronunţat asupra lor ameninţarea cu moartea, ca în cazul sfinţilor mucenici, sau cu chinurile, sau cu închisoarea, sau cu degradarea, cu calomnia, ca în cazul Sfinţilor Mărturisitori Maxim şi a ucenicilor săi, Martin, Episcopul Romei, Ioan Damaschin, Grigorie Palama, Marcu Evghenicul. Sperăm să nu existe alţii ca patriarhul Ioan Vekkos, care nu a putut înfrunta închisoarea, în care l-au aruncat latino-cugetătorii, şi din apărător al Ortodoxiei s-a transformat în prigonitor al ortodocşilor şi în special al monahilor din Sfântul Munte.


6. Ne-a întristat laşitatea mitropolitului de Gortina. L-au înlocuit alţii.

Ne-am întristat pentru el şi ne-am mâhnit pentru retragerea semnăturii mitropolitului de Gortina şi Megalopole, Kir Ieremia, imediat ce patriarhul Kir Bartolomeu a ajuns în Peloponez, invitat de mitropolitul Alexandru de Mantinia şi Kinuria. Ne-am întristat din două motive: întâi pentru că a dat cu piciorul la un bun prilej de a mărturisi adevărul ortodox şi a pierdut cununa mărturisirii, ca şi unul din cei patruzeci de Sfinţi Mucenici din lacul îngheţat din Sevastia. Dar şi aici imediat a venit înlocuirea sa de zeci de noi semnatari clerici şi monahi şi de mii de laici. Din partea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Andrei de Driinupoli şi Pogoniani, care formal nu a semnat „Mărturisirea de Credinţă”, însă realmente a semnat-o larg-larg prin actul mărturisitor pe care l-a trimis către Arhiepiscopul Ieronim al Atenei cerându-i ca Ierarhia - în cadrul întrunirii ordinare din octombrie, să se ocupe în sfârşit serios cu tema primatului şi a infailibilităţii papei, temă care se va dezbate în plenul Comisiei Mixte de Dialog dintre ortodocşi şi catolici în Cipru. Mitropolitul de Driinupoli confirmă şi este de acord cu neliniştile pe care le exprimăm în „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”. A doua pricină de întristare şi de mâhnire a noastră faţă de mitropolitul de Gortina Kir Ieremia constă în faptul că nu s-a mulţumit cu retragerea semnăturii sale fie din laşitate, fie din orice alt motiv. Acest lucru este arhi-cunoscut. În război nu aştepţi de la laşi să facă acte de vitejie, nici nu le ceri sfatul în probleme de război, după cum se spune în Vechiul Testament: „Nici cu femeia despre potrivnica sa, nici cu cel fricos despre război... Despre nimic nu te sfătui cu aceştia” . Din nefericire s-a dedat şi la formularea unor etichete jignitoare şi dure la adresa celor care au redactat Mărturisirea de Credinţă, numindu-i lucrători în ascuns (contrabandişti) ai neprihănitei credinţe şi înşelaţi!!! Ce să spunem? Îl iubim pe mitropolitul de Gortina şi nu ne dedăm aici la alte judecăţi. Nu credem cele rostite. Poate că cel care le-a publicat le-a redat greşit? Vom reveni.
7. Răspunsul lui Fotis Kontoglu din Biserica Triumfătoare

În final, pentru că în titlu am promis ca răspunsul către Patriarhul Bartolomeu să fie dat din Biserica Triumfătoare, reprezentându-i pe Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori ai Ortodoxiei, pururea pomenitul mărturisitor al Ortodoxiei, Fotios Kontoglu, vom expune una dintre scrisorile sale deschise pe care le-a trimis Patriarhului Athenagora, în care se arată cine sunt cei care fac lucruri inadmisibile şi cine de zeci de ani ameninţă şi timorează, din fericire cu foarte puţine victime, cu foarte puţini căzuţi, jertfitori, căditori (cei care au tămâiat) şi libellatici (lat. lapsi, sacrificati, purificathi, libellatici).

Textul fericitului Kontoglu are următorul conţinut7:

„Dorinţa Sanctităţii Voastre şi a celor dimpreună cu Dumneavoastră, ca Biserica Ortodoxă să se supună Papei şi studiul inexplicabil din partea Dumneavoastră, au umplut inima noastră de o negrăită întristare şi frământare. Urechile noastre încă ţiuie de acest groaznic glas.
Turma ortodoxă s-a împărţit. Pe de o parte, unii V-au urmat pe drumul cel alunecos, care duce la pierzare, iar pe de alta alţii au rămas tari şi neclintiţi în Credinţa Ortodoxă a părinţilor lor, scârbindu-se şi de gândul că Patriarhul ecumenic s-a îmbrăţişat cu Papa şi s-a întinat de această urâciune a neevlaviei.
Cei care v-au urmat au fost dinainte rânduiţi să vă urmeze, fiind iubitori de materie, slăvitori în deşert, necredincioşi, servili linguşitori şi măgulitori. Au alergat, deci, să se alinieze lumii, lumii păcătoase a comodităţii pământeşti, celei fără necazuri şi fără luptă în viaţă, în cetatea care rămâne aici, necăutând-o pe cea viitoare, ca şi cum ar fi inexistentă şi necredibilă pentru ei.
Alţii însă, credincioşii, au rămas neclintiţi în credinţa ortodoxă, în ţara sărăciei, a lipsurilor, a ispitelor, a prigoanelor, fiind siguri că în mijlocul lor este prezent Domnul, Care a spus că Biserica Sa va fi legată cu martiriul, dispreţul, sărăcia, batjocura, care vor fi răsplata mărturisirii lor statornice în această lume. În urechile lor răsună zi şi noapte mângâietoarele cuvinte ale lui Hristos. „Dacă pe Mine M-au prigonit şi pe voi vă vor prigoni”. Prigoana, reaua pătimire şi moartea sunt moştenirea binecuvântată a adevăraţilor mucenici ai lui Hristos. Preasfânta Sa gură a spus şi aceasta: „Împărăţia cerurilor se sileşte şi silitorii o silesc pe ea”. Cum este cu putinţă să existe silitori în tabăra neluptătorilor, care s-au grăbit să cocheteze cu minciuna pentru a trăi în linişte şi în desfătarea bunătăţilor lumeşti?
Şi voi, păstorii poporului, ce fel de păstori sunteţi? Oile pe care vi le-a încredinţat Hristos le predaţi lupilor. Vă întreţineţi cu stăpânitorii acestei lumi, pentru că aţi râvnit slava lor şi nu slava lui Dumnezeu.
Aţi lepădat Credinţa oamenilor păcătoşi cu dorinţe lumeşti, care sunt călăuziţi de satana. V-aţi predat şi aţi predat oile „stăpânitorului acestei lumi”, lume care este stăpânită de materie, de aur, de descoperiri şi de maşini care uimesc mulţimile ca şi minunile lui Antihrist. V-aţi predat şi aţi predat oile cunoştinţei celei cu nume mincinos, înşelăciunii celei goale învăţate în ţările ateismului şi ale disperării, unde nu există nici măcar mirosul vieţii veşnice şi al adevăratei cunoştinţe, a cunoştinţei de Dumnezeu.
Şi asta, pentru că nu sunteţi păstorii cei buni, care-şi jertfesc viaţa pentru oi pentru a le duce la livezile cele bine mirositoare ale vieţii celei nemuritoare. Voi sunteţi păstori năimiţi şi după preasfânta gură a Domnului, păstorul năimit nu este păstor (Ioan 10:13). Sunteţi năimiţii stăpânitorilor acestei lumi, pentru slava şi bogăţia cărora lucraţi. Şi, odată ce sunteţi robii unor astfel de domni, sunteţi înarmaţi cu armele violenţei, cu care ameninţaţi oile credincioase ale lui Hristos pentru a le obliga să vă urmeze.
Dar aceste fericite oi aşteaptă mucenicia ca pe o izbăvire şi ca pe un semn nemincinos că vor lua cununa cea neveştejită de la Puitorul de nevoinţe, Domnul Iisus Hristos.
Da! Suntem gata să mărturisim cu bucurie şi veselie pentru Credinţa Ortodoxă, pe care o ţinem ca pe o prea mare comoară. Ne fericim pe noi înşine, pentru că vom fi prigoniţi şi vom muri pentru credinţă şi pentru adevăr.
Aţi ascuţit sabia ruşinii. Aţi trimis organele de violenţă care vă înconjoară şi cu care este întotdeauna atotînarmată apostazia. Le-aţi trimis împotriva noastră. Deja în Sfântul Munte a apărut paloşul sângeros şi îngrozitor, pentru a semăna teroarea în sfintele inimi ale bătrânilor, ale asceţilor şi ale pustnicilor care au trăit în încercări, în lipsuri, în desăvârşită lepădare de trupul lor pentru a bineplăcea Domnului. Înfiorătoarea faţă a violenţei se prezintă ca cea a capului mitic al Medusei în grădina cea sfinţită a Maicii Domnului. Şi în spatele acestei urâciuni a violenţei vă aflaţi voi, păstorii năimiţi, cei de trei ori sclavi ai stăpânitorilor întunecatei lumi a banului, a ateismului, a degenerării şi a toată desfrânarea.
I-aţi sfâşiat pe cei nevinovaţi, pe sfinţii mărturisitori, pentru că aţi devenit lupi voi, păstorii înşişi. Aţi sfâşiat Ortodoxia în Colosseumul în care sunt de faţă cezarii ateismului actual făcător de rele. Este vremea însă, să lepădaţi blana de oaie de vreme ce aceasta nu mai înşeală pe nimeni. Ce aveţi de făcut, faceţi mai curând8!



(traducere din greacă: ieromonahul Fotie; sursa: http://egolpio.wordpress.com/2009/10/03/fotis_kontoglou/)

APEL LA SEMNAREA MARTURISIRII DE CREDINTA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI

CEI CE AU SEMNAT
“MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI”
SUNT PESTE 8600

CONFORM ULTIMEI ACTUALIZĂRI (7/10/2009), POSTATE DE SFÂNTA MĂNĂSTIRE PANTOCRATOR – MELISSOHORI, CREDINCIOŞII CARE AU SEMNAT “MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI” SUNT PESTE 8 600, IAR ZI DE ZI SE ÎNMULŢESC SEMNATARII DINTRE CLERICI ŞI LAICI.
LISTA CU NUMELE SEMNATARILOR, DEJA ACTUALIZATĂ, O PUTEŢI VEDEA FĂCÂND CLICK PE: http://www.impantokratoros.gr/ABF82395.el.aspx
ÎI CHEMĂM PE TOŢI CITITORII ACESTOR RÂNDURI SĂ SEMNEZE “MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI”, CA O MICĂ CONTRIBUŢIE A LOR LA LUPTA ANTI-ECUMENISTĂ LA CARE TREBUIE SĂ PARTICIPĂM TOŢI, FIECARE ÎN FELUL ŞI ÎN MĂSURA ÎN CARE POATE.
ÎN ACEST CONTEXT SĂ NE AMINTIM ŞI DE CUVINTELE SFÂNTULUI TEOFAN ZĂVORÂTUL CĂ “DUPĂ PUTERE” ÎNSEAMNĂ “DIN TOATE PUTERILE” DE CARE DISPUNEM.
AMENINŢĂRILE PATRIARHULUI ECUMENIC NU ÎI ÎNFRICOŞEAZĂ PE PREOŢII, PE MONAHII ŞI PE CREDINCIOŞII CARE ALEARGĂ ÎNTR-UN SUFLET SĂ MĂRTURISEASCĂ PRIN SEMNĂTURA LOR ADEVĂRUL CREDINŢEI ŞI SĂ CONDAMNE PANEREZIA ECUMENISMULUI.
Conform ultimei actualizări a listei cu semnatarii „Mărturisirii de credinţă împotriva ecumenismului” (7/10/2009) episcopii care au semnat Mărturisirea până în acest moment sunt şapte – trei aparţin Bisericii Greciei, iar egumenii athoniţi sunt deja cinci. Mărturisirea a fost semnată şi de mulţi alţi egumeni, preoţi şi mulţi credincioşi, iar înregistrarea de semnături continuă.

Episcopi care au semnat Mărturisirea de Credinţă:
Mitropolitul Pantelimon de Antinoe
Mitropolitul Serafim al Kythirelor şi Antikythirelor
Mitropolitul Cosma al Etoliei şi Akarnaniei
Mitropolitul Serafim al Pireului
Mitropolitul Artemie de Raşka şi Prizreni, Kossovo şi Metohia
Mitropolitul Natanael de Nevrokopios (Bulgaria)
Episcopul Gheorghe (Schaefer) din Mayfield, Egumenul Mănăstirii Sfânta Cruce din Wayne, West Virginia

Egumeni athoniţi care au semnat Mărturisirea de Credinţă:
Arhim. Hristodoulos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Cutlumuş – Sfântul Munte
Arhim. Iosif, Egumenul Sfintei Mănăstiri Xiropotamu - Sfântul Munte
Arhim. Filotheos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Karakalu - Sfântul Munte
Arhim. Agathon, Egumenul Sfintei Mănăstiri Konstamonitu - Sfântul Munte
Arhim. Nikodimos, Egumenul Sfintei Mănăstiri Filotheu - Sfântul Munte

Textul „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului” poate fi găsit la adresele: http://www.razbointrucuvant.ro/2009/06/03/marturisire-de-credinta-impotriva-ecumenismului-in-biserica-greciei/
Sau
http://www.impantokratoros.gr/D98A904D.ro.aspx .
Toţi acei clerici, monahi, monahii şi laici care doresc să participe la această mică consemnare a Mărturisirii Ortodoxe pot să declare aceasta scriind: „Sunt de acord cu Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului şi semnez”.
Să trimită însă spre informare şi numele, prenumele, localitatea şi ţara, precum şi identitatea lor clericală, monahală sau profesională la adresa: Περιοδικό «ΘΕΟΔΡΟΜΙΑ» Τ.Θ. 1602, 541 24 ΘΕΣΣΑΛΟΝΙΚΗ. fax:2310.276590 sau pe e-mail la: palimpce@otenet.gr
Să fiţi siguri că această semnătură o veţi găsi în veşnicie în „cartea faptelor bune”, iar Sfinţii Ierarhi, Martiri şi Mărturisitori vă vor da sfânta lor sărutare şi îmbrăţişare frăţească mijlocind pentru voi la ceresul Împărat.
NEVOINŢĂ FRUMOASĂ!
Ierom. Fotie
 

Blog Template by YummyLolly.com